Sindicatul Învăţământul Preuniversitar (SIP) ‘Prof.Ion Neacşu’ Buzău anunţă că dascălii afiliaţi nu se vor afla la catedre cu ocazia Evaluării Naţionale de la clasa a VI-a reprogramată în perioada 30 şi 31 mai din cauza grevei generale care, potrivit calendarul iniţial stabilit, trebuia să se desfăşoare în zilele de 24 şi 25 mai.
‘Suntem în grevă, sigur mâine ne vom deplasa la Bucureşti. Faţă de săptămâna trecută, de la debutul grevei generale, nu sunt schimbări semnificative în ceea ce priveşte numărul de sindicalişti care participă la protest. A apărut o modificare legislativă care, spre deosebire de prevederile precedente, întrerupe vechimea în Învăţământ în condiţiile în care intri în grevă. Vor fi probabil cei care au susţinut grade didactice şi ar fi obligaţi prin asta să amâne cu un an de zile, între cei care vor ceda. Deocamdată, oamenii sigur sunt speriaţi, dar greva continuă’, a declarat, pentru AGERPRES, liderul SIP Buzău, Ion Dobre.
În perioada 30-31 mai ar trebui să se desfăşoare Evaluarea Naţională pentru elevii de clasa a VI-a, reprogramată din cauza grevei generale. Sindicaliştii anunţă că nici de această dată nu vor intra la clase, dar vor continua mişcările de stradă.
‘Nu participăm la evaluare, nu se va desfăşura, profesorii nu vor intra la clasă’, a mai transmis liderul SIP Buzău.
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) a precizat, pentru AGERPRES, că instituţia este pregătită din punct de vedere logistic pentru desfăşurarea Evaluării Naţionale, dar nu poate oferi un răspuns vizavi de organizarea examenelor în contextul grevei generale declanşate de sindicatele din Învăţământ.
În jur de 3.800 de membri ai SIP au intrat în grevă generală în prima zi a săptămânii trecute. Sindicatele au transmis Guvernului că vor continua protestele şi greva generală atât timp cât solicitările lor legate de salarizare nu vor fi respectate. Totodată, sindicaliştii au atenţionat autorităţile centrale că, dacă în perioada imediat următoare nu se implică serios în soluţionarea problemelor care fac obiectul grevei generale, salariaţii din Educaţie sunt hotărâţi ca, în paralel cu greva generală, să iasă masiv în stradă.