Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Buzău a anunţat, joi, că rata de promovare a probelor la simularea naţională a examenului de Bacalaureat, desfăşurată la finalul lunii martie, a fost de 54,43%.
Potrivit sursei citate, 56 de elevi care au susţinut probele de simulare au reuşit să obţină note de 10, dar rezultatele nu vor fi trecute în catalog decât prin excepţie, la solicitarea scrisă a elevilor.
‘Au promovat 1.339 de elevi, dintr-un total de 2.460 elevi. La Limba şi literatura română procentul de promovabilitate este de 78,42 %, patru elevi au obţinut nota 10. La proba obligatorie a profilului, procentul de promovabilitate este de 68.69%, 29 de elevi au obţinut nota 10, iar la alegerea profilului şi specializării, procentul de promovabilitate este de 70,48%, cu 23 de elevi care au obţinut nota 10’, a transmis IŞJ Buzău.
Comparativ cu rezultatele obţinute de elevi în anul anterior, potrivit Comisiei Judeţene de Bacalaureat, procentul de promovare a crescut de la 46,52 % la 54,43%.
Elevii se pot înscrie la prima sesiune a examenului de Bacalaureat – 2023 în perioada 29 mai – 2 iunie. Examenul de Bacalaureat 2023 începe în 12 iunie, cu evaluarea competenţelor, iar în 26 iunie se va susţine prima probă scrisă – cea la Limba şi literatura română. În intervalul 26 – 29 iunie vor avea loc probele scrise. Primele rezultate vor fi afişate în 3 iulie, iar rezultatele finale vor fi publicate în 7 iulie. AGERPRES / (AS – autor: Florin Zafiu, editor: Marius Frăţilă)