Doi bărbaţi din judeţul Dâmboviţa, bănuiţi că ar fi lipsit de libertate o femeie în vârstă de 28 de ani, din Padina, au fost reţinuţi, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău.
Potrivit sursei citate, cei doi bărbaţi, în vârstă de 33, respectiv 38 de ani, ar fi forţat-o pe femeie să urce într-un autoturism, după care au părăsit judeţul Buzău, fiind depistaţi în trafic pe raza localităţii Mizil, din judeţul Prahova.
‘Ieri (marţi n.r.), în jurul orei 15,00, poliţiştii din Buzău au fost sesizaţi de un bărbat cu privire la faptul că sora sa, de 28 de ani, din Padina, a fost luată cu forţa de doi bărbaţi, introdusă într-un autoturism, maşina fiind ulterior condusă pe DN2C, spre Pogoanele. Apelantul a precizat că unul dintre bărbaţi este soţul surorii sale, de care aceasta s-ar fi despărţit în fapt. În urma apelului, a fost constituită de îndată echipa operativă, formată din poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale, poliţişti ai oraşului Pogoanele şi secţiilor rurale arondate. Totodată, autoturismul şi ocupanţii acestuia au fost daţi în consemn către întreg dispozitivul aflat în serviciu în judeţul Buzău, dar şi poliţiştilor din judeţele învecinate. La numai o oră de la sesizare, în jurul orei 16,00, urmare a coordonării operative a forţelor din teren de către Centrul Operaţional al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, poliţiştii din Prahova au identificat şi oprit maşina în trafic, pe raza oraşului Mizil. Tânăra se afla în autoturism. Din declaraţiile victimei, aceasta ar fi fost luată împotriva voinţei sale, fiind şi agresată fizic de soţul său’, se arată într-un comunicat de presă remis, miercuri, AGERPRES.
Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Judecătoriei Pogoanele, cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie şi lipsire de libertate în mod ilegal.