Doi tineri din Smeeni, bănuiţi că au intrat fraudulos într-un dispensar din localitate de unde ar fi sustras o sumă de bani, au fost reţinuţi de poliţişti, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Buzău.
Potrivit sursei citate, aceştia ar fi pătruns în unitatea medicală prin forţarea uşilor şi a ferestrelor şi au furat 1.400 de lei.
‘În data de 21 iunie a.c poliţiştii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Smeeni au reţinut doi tineri bănuiţi de comiterea unei infracţiuni de furt dintr-un dispensar din Smeeni. Fapta a fost comisă în noaptea de 18/19 iunie a.c. Din investigaţii s-a stabilit că bănuiţii, doi tineri în vârstă de 17 şi 18 ani, ambii din localitatea Smeeni, ar fi pătruns în unitatea medicală prin forţarea uşilor şi a ferestrelor, de unde ar fi sustras bani. Prejudiciul a fost estimat la 1.400 de lei’ , se arată într-un comunicat de presă, remis miercuri AGERPRES.
Poliţiştii au dispus reţinerea acestora pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a tinerilor.