Acasă93Buzău: DRDP fluidizează traficul pe DN 10, în zona căderilor de stânci

Buzău: DRDP fluidizează traficul pe DN 10, în zona căderilor de stânci

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) a finalizat lucrările de punere în siguranţă a unui segment din versantul aflat pe DN 10 Buzău – Braşov, în zona Barajului Siriu unde aveau loc frecvent căderi de pietre, lucrare care va conduce după recepţionare la scurtarea timpului de aşteptare în zona semaforizată, pe o distanţă de aproximativ 1 km.

DN 10, drumul de legătură dintre Buzău şi Braşov, în zona Barajului Siriu a fost afectat din cauza căderilor de bolovani de pe versaţi, circulaţia în zonă desfăşurându-se pe anumite sectoare de drum pe un singur sens. DRDP a anunţat că pe unul dintre versanţi au fost montate plase de protecţie pentru a preveni producerea unor evenimente nedorite.

‘Contractul vizează obiectivul ‘Punere în siguranţă drum naţional DN 10 pentru diminuarea riscului de blocare a acestuia ca urmare a căderilor stâncilor de pe versanţii adiacenţi’. Lucrarea de punere în siguranţă a versantului a avut loc pe sectorul cuprins între poziţiile kilometrice 80+660 – 80+980, zona barajului Siriu. În cadrul proiectului s-au executat: lucrări de rănguire; montare de ancore şi stâlpi; întindere de plase de protecţie şi retenţie. În cadrul contractului, ca materiale folosite şi activităţi au fost: 7.000 metri liniari de rănguire versanţi, plasă ancorată – 215 metri liniari, barieră de retenţie de 1000 kilojouli. S-au folosit aproximativ de 80 tone de ciment pentru cimentarea ancorelor’, a transmis, pentru AGERPRES, DRDP Buzău.

După recepţionarea lucrării, reprezentanţii DRDP apreciază că circulaţia pe DN 10 se va fluidiza pe o lungime de aproximativ 1 km, urmând ca un alt set de lucrări să contribuie la eliminarea totală a semafoarelor.

‘Odată finalizat acest contract, după ce se va face recepţia lucrărilor, primul sector semaforizat de pe DN 10 sensul Buzău – Braşov se va scurta cu 800 de metri. De la 1.350 km va fi scurtat la 550 m. În perioada imediat următoare, DRDP Buzău va demara procedurile pentru implementarea unui proiect ce vizează punerea în siguranţă a versantului pe alte două sectoare de pe DN 10, astfel încât în timp să poată fi eliminate cu totul sectoarele semaforizate’, mai informează DRDP.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks