După întâlnirea pe care agricultorii au avut-o la Bucureşti cu ministrul Agriculturii, Florin Barbu, fermierii au decis să suspende orice demers privind organizarea unor proteste, declarând că au primit asigurări din partea autorităţilor că cerealele ucrainene nu vor mai ajunge în România, decât în anumite condiţii.
Potrivit reprezentanţilor Cooperativei Agricole Bunăstarea Fermierilor, Ministerul Agriculturii le-a transmis fermierilor în cadrul unei întâlniri oficiale că va fi pus la punct un mecanism prin care cerealele din Ucraina vor putea fi importate în România doar de către societăţile din sectorul zootehnic şi procesare.
‘Nemulţumirile noastre au fost imense deoarece costurile au fost foarte mari cu înfiinţarea culturilor, suntem în plină campanie de treierat la floarea soarelui şi porumb şi producţiile sunt foarte mici din cauza secetei şi automat mulţi fermieri în acest moment din toată zona aceasta de sud-est a ţării, fermieri de cultură mare sunt în pragul falimentului. Aseară domnul ministru al Agriculturii a acceptat un dialog cu noi fermierii, eu am fost prezent la minister la orele 18.00 şi a spus că urma la orele 20.00 să se întâlnească cu omologul din Ucraina pentru a pune la punct un mecanism, garantându-ne practic că nu o să accepte import de cereale decât anumitor firme, producători agricoli din zootehnie şi procesatori. Firmele respective nu vor putea importa cereale decât în baza unor licenţe obţinute de la Ministerul Agriculturii’, a precizat, pentru AGERPRES, preşedintele Cooperativei Agricole Bunăstarea Fermierului, membru al Uniunii Naţionale a Cooperativelor din Sectorul Vegetal, Ionuţ Cercel.
Potrivit unei note a Ministerului Agriculturii referitoare la planul de acţiune propus pentru evitarea distorsiunilor pe pieţele celor 5 state membre europene (Polonia, Ungaria, România, Bulgaria şi Slovacia) privind cele 4 produse reglementate (grâu, porumb, seminţe de floarea soarelui şi de rapiţă), ţinând cont de comunicarea Reprezentanţei Bruxelles din data de 18 septembrie 2023: ‘Ucraina va transmite zilnic către Autoritatea Vamală Română datele vamale privind exporturile produselor reglementate. Suntem de acord ca Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să emită un sistem de autorizare/licenţiere a importurilor de produse reglementate paralel pentru operatorii – Fabricarea uleiului şi grăsimilor, Fabricarea produselor de morărit panificaţie, Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă, Creşterea animalelor, care vor importa cereale din Ucraina. Marfa trebuie utilizată exclusiv pentru hrana animalelor sau ca materie primă pentru producerea de produse finite’. Drept urmare, fermierii au decis până la implementarea mecanismului de control al cerealelor să suspende orice formă de protest.
‘Nu avem date statistice cu privire la câte cereale au intrat în România, câte au rămas aici, câte au plecat pe acel culoar de tranzit. Am vrea să ştim că ne putem baza pe o stabilitate. Noi am suspendat acest demers al protestelor până când vom afla efectiv dacă se va înfiinţa acest mecanism de a interzice mărfurile din Ucraina pe piaţa din România. În maxim 30 de zile ar urma să intre în vigoare acest mecanism, aşa spune un comunicat al Comisiei Europene, de la data de 15 septembrie’, a mai precizat Ionuţ Cercel.