O societate comercială din localitatea Mărăcineni a fost amendată cu 2.000 de lei pentru găzduirea unei petreceri, după ce imaginile de la eveniment au apărut pe internet, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Buzău. ‘În data de 25 ianuarie, poliţiştii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Mărăcineni s-au sesizat din oficiu, în urma apariţiei unor imagini pe o reţea de socializare care prezentau mai multe persoane la o petrecere. Din verificări, poliţiştii au stabilit că imaginile provin de la un operator economic din Vadu Paşii, iar evenimentul a avut loc în data de 23 ianuarie, fiind astfel încălcate prevederile legale. În acest context, administratorul societăţii a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 2.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei’, se arată într-un comunicat al IJP Buzău, transmis AGERPRES. Potrivit sursei citate, în perioada 25 – 28 ianuarie, poliţiştii buzoieni, împreună cu jandarmi, poliţişti locali, precum şi cu reprezentanţi ai altor instituţii cu atribuţii de control, au verificat aproape 100 de societăţi comerciale şi operatori economici pe linia respectării măsurilor pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus şi au legitimat peste 5.500 de persoane, aplicând amenzi în valoare de peste 34.000 de lei. ‘Pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 154 sancţiuni contravenţionale, dintre care 111 pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecţie şi 15 sancţiuni pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie, toate conform Legii 55/2002 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Valoarea totală a sancţiunilor a fost de peste 34.000 lei’ , se mai menţionează în comunicat.