Canalul Est de irigaţii din Buzău ar putea fi operaţionalizat în curând pentru a ajuta unul dintre cele mai importante bazine legumicole din Buzău, au anunţat, luni, liderii organizaţiei Partidului Naţional Liberal (PNL) Mărăcineni.
Potrivit liberalilor, proiectul de reabilitare a Canalului Est a înregistrat întârzieri din cauza indicatorilor tehnico-economici care au trebuit să fie modificaţi ca urmare a creşterii preţurilor. Până la mijlocul lunii aprilie, în urma licitaţiei ar putea fi desemnată firma care se va ocupa de lucrările de reabilitare.
‘Noi susţinem, din punctul meu de vedere, cel mai important proiect la nivelul comunei Mărăcineni, acela de reabilitare a Canalului de irigaţii Buzău-Est. Monitorizăm permanent stadiul în care se află demersurile la nivel de Minister al Agriculturii. Am aflat că, săptămâna trecută, la nivel de minister s-a definitivat şi aprobat proiectul tehnic refăcut în conformitate cu evoluţia preţurilor. De săptămâna viitoare se intră în licitaţie pe SEAP, iar până de Paşte se speră să fie adjudecată lucrarea ‘, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, preşedinte PNL Mărăcineni, Constantin Coman.
Anul trecut, Buzăul s-a numărat printre judeţele cele mai afectate de secetă, situaţia dificilă prin care au trecut fermierii fiind constatată pe teren de către ministrul Agriculturii, Petre Daea. În acest context, liberalii cred că reabilitarea canalului de irigaţii ar putea asigura măcar pentru o parte dintre fermieri apa necesară culturilor agricole.
‘Canalul este un element care ţine de securitatea noastră naţională, mai ales în condiţiile schimbărilor climatice şi secetă prelungită de ani şi ani de zile. Toţi fermierii de acolo, în jur de 50 de fermieri din zona Mărăcineni, Măteşti, Săpoca, sunt mii de hectare care pot fi irigate, atât terenuri de cultură mare, cât şi terenuri aparţinând legumicultorilor. Mai sunt probleme cu a da drumul la apă pe canalul de irigaţii şi ar rezolva probleme serioase ale comunei’, a mai precizat liderul PNL Mărăcineni.
Lucrările de reabilitare ar urma să se întindă pe o perioadă de 12 luni, iar suprafaţa irigabilă a judeţului Buzău se va mări cu aproximativ 10.000 de hectare.