Centrul Cultural ‘Florica Cristoforeanu’ din Râmnicu-Sărat va găzdui, în perioada 11-12 mai, un spectacol de teatru şi proiecţia filmului ‘The Peacemaker’, din distribuţia căruia a făcut parte, alături de George Clooney şi Nikole Kidman, şi actorul român Marcel Iureş, care va fi prezent la eveniment şi va avea o întâlnire cu publicul.
În data de 11 mai, începând cu ora 19,00, va avea loc spectacolul ‘Moş Nichifor’, în regia lui Alexandru Dabija, după ‘Moş Nichifor Coţcariul’ de Ion Creangă, avându-i în prim plan pe Marcel Iureş şi Ruxandra Maniu.
‘Pe lângă umor si surprinzătoarea filosofie, opera lui Ion Creangă are şi o puternică dimensiune erotică. Oralitatea lui provocatoare a trecut în proză distilându-se într-o dramaturgie aluzivă, insinuantă şi plină de umor. Mos Nichifor este un spectacol despre întâlnirea dintre două generaţii şi confruntarea între două feluri de a vedea lumea: una conservatoare, ironic-tradiţionalistă şi una modernă, agresivă în fragilitatea ei’, a transmis Asociaţia Artis, care lansează proiectul CineLegendele la Râmnicu Sărat.
Organizatorii promit două seri impresionante, a doua fiind dedicată cinematografiei.
‘Un proiect pe care ni l-am dorit din suflet şi ale cărui baze s-au pus în urmă cu ani buni, în inimile fiecăruia dintre noi. Începem anul acesta, prin CineLegendele | SFR, seria de personalităţi pe care le sărbătorim aşa cum se cuvine, în semn de recunoştinţă pentru viaţa dedicată filmului si teatrului. Este un eveniment gândit ca o aniversare trăită înainte să se tragă cortina. Ne bucurăm că prima ediţie a proiectului se va desfăşura la Râmnicu Sărat, unde am găsit deschidere şi susţinere din partea autorităţilor locale. Proiectul debutează cu un nume de referinţă pentru cinematografia şi teatrul românesc: actorul Marcel Iureş. Este de mult timp în atenţia noastră şi merită o ediţie care să-i fie dedicată în totalitate’, a precizat Andrei Giurgia, managerul de proiect.
Prezenţa actorului Marcel Iureş la un astfel de eveniment reprezintă o oportunitate unică oferită celor care vor da curs invitaţiei de a participa la spectacole. Publicul va putea pune întrebări actorului român şi va putea împărtăşi impresii despre lumea filmului mondial.
‘În sala de spectacole, ori în faţa micilor ecrane am trăit emoţii nebănuite urmărind filme de toate genurile. Am trecut prin toate stările emoţionale posibile, am râs, am plâns, bucurându-ne şi empatizând cu personajele preferate care ne-au devenit idoli. O inedită şi fericită iniţiativă, pentru care îi felicit pe organizatori, face ca mari actori care au dat viaţă personajelor să se întâlnească cu noi, publicul lor, pentru a schimba impresii şi a intra în culisele filmelor în care au jucat! La această gală suntem onoraţi să-l avem invitat şi oaspete de seamă al comunităţii râmnicene pe marele actor Marcel Iures. Să-l primim cu căldură şi să aşteptăm răspuns la întrebarea care încă îl frământă pe personajul căruia i-a dat viaţă de sute de ori pe scenă: To be or not to be!’, a declarat primarul municipiului Râmnicu Sărat, Sorin Cîrjan.
Pe data de 12 mai, începând cu ora 11,00, în acelaşi loc publicul va putea viziona filmul ‘The Peacemaker’ avându-i în rolurile principale pe George Clooney, Nicole Kidman şi Marcel Iureş.
În film este vorba despre două trenuri care se ciocnesc undeva în Rusia, unul dintre ele transportând o încărcătură nucleară. Ulterior are loc o explozie nucleară, iar lumea este în alertă. Cu toate acestea, expertul nuclear al Casei Albe – dr Julia Kelly şi colonelul Thomas Devoe – ofiţer de operaţiuni speciale, nu cred că a fost un accident.
Marcel Iureş este un actor român cu o carieră deosebit de bogată si diversă, apreciat în ţară şi în străinătate. A jucat în peste 80 de filme şi a interpretat numeroase roluri memorabile pe scena teatrului. Pentru întreaga carieră, i-a fost dedicată ediţia a 13-a a Festivalului Serile Filmului Românesc, din 2022, având parte de o retrospectivă specială şi de cinci zile de festival la Iaşi.
Intrarea la toate evenimentele se face pe bază de invitaţii care se pot ridica gratuit de la Centrul Cultural ‘Florica Cristoforeanu’, începând cu data de 3 mai, în limita locurilor disponibile. AGERPRES / (AS – autor: Florin Zafiu, editor: Marius Frăţilă)