Doi turişti au fost salvaţi de jandarmi după ce s-au rătăcit în zona Carpaţilor de curbură, în preajma staţiunii balneare Sărata Monteoru, acţiunile desfăşurându-se cu dificultate din pricina vremii nefavorabile, dar şi ca urmare a prezenţei urşilor.
Cele două misiuni de salvare s-au desfăşurat concomitent sâmbătă seara, în zone greu accesibile, informează Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Buzău.
‘Primul apel prin 112, la ora 19,21, semnala rătăcirea unui turist în zona Penteleu, acesta parcurgând cu bicicleta un traseu între Gura Teghii şi Comandău, iar la ora 19,30 un turist a sesizat faptul că s-a rătăcit în timp ce se deplasa pe jos în zona împadurită dintre Sărata Monteoru şi Leiculeşti. Către cele două zone au fost mobilizate rapid toate efectivele disponibile din cadrul Postului de Jandarmi Montan Nehoiu, respectiv Postul de Jandarmi din Staţiunea balneară Sărata Monteoru. Ambele situaţii au fost apreciate cu grad de risc ridicat: prima din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, zona Penteleu aflându-se sub cod portocaliu, iar cea de a doua din cauza faptului că apelantul a precizat că ar fi observat doi pui de urs în apropierea locului unde se afla’, a transmis IJJ Buzău.
Potrivit jandarmilor, ambele intervenţii s-au încheiat în mai puţin de două ore de la primirea apelului de urgenţă, persoanele fiind găsite şi conduse în zone sigure.
Jandarmii montani recomandă turiştilor ca, înainte de a pleca într-o drumeţie, să verifice prognoza meteorologică şi să se informeze dacă este posibil cu privire la starea traseelor, să poarte echipament adecvat, iar în situaţia în care se întâlnesc cu animale sălbatice să nu interacţioneze în vreun fel cu acestea.