Acasă93Buzău: Primăria invită copiii să viziteze căsuţa lui Moş Crăciun din parcul...

Buzău: Primăria invită copiii să viziteze căsuţa lui Moş Crăciun din parcul Crâng

Copiii sunt invitaţi să viziteze căsuţa lui moş Crăciun amenajată în parcul Crâng din municipiul Buzău şi să participe la spectacole şi atelierele ce vor fi organizate aici până în preajma sărbătorii Naşterii Domnului.

Reprezentanţii Primăriei Buzău au precizat, marţi, că întâlnirea celor mici cu moş Crăciun va avea loc în perioada 20-23 decembrie, când acesta va veni să locuiască în căsuţa lui din parcul Crâng.

‘Începând de astăzi, Primăria municipiului Buzău îi invită pe copii să intre în lumea de basm din căsuţa lui Moş Crăciun, pe care o găsiţi în Târgul de Crăciun din parcul Crâng. Ajutoarele Moşului le-au pregătit cele mai creative şi educative activităţi. Atelierele pentru copii vor avea loc în fiecare seară, în perioada 6-23 decembrie, de la 17:30 la 19:30 (…) În perioada 20-23 decembrie, Moş Crăciun va locui în căsuţa sa din Crâng, unde îi va aştepta pe cei mici de la 17,30 la 19,30’ , se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Primăriei.

Printre atelierele ce vor fi organizate se numără cel de confecţionat pungi pentru cadouri, decoraţiuni pentru pomul de Crăciun şi ornamente din lemn, felicitări, precum şi atelierele de decorat turtă dulce şi pictură pe globuri. AGERPRES / (AS – autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks