AcasăStiri generaleBuzău: Probă suplimentară de admitere la un liceu tehnologic cu sistem de...

Buzău: Probă suplimentară de admitere la un liceu tehnologic cu sistem de învăţământ profesional dual

Liceul Tehnic Buzău este singura unitate de învăţământ din judeţ care va organiza în data de 13 iulie o probă suplimentară de admitere în cadrul celor trei clase propuse pentru învăţământul profesional dual, examenul fiind organizat ca urmare a numărului mare de absolvenţi care au optat pentru anumite specializări, raportat la numărul de locuri disponibile.

Elevii care s-au înscris la forma de învăţământ tehnic dual, pentru a se specializa într-una dintre meseriile de mecanic auto, tinichigiu-vopsitor auto, electromecanic utilaje şi instalaţii industriale, frigotehnist, bucătar, ospătar, vânzător vor suţine un interviu în faţa unei comisii formate din cadre didactice de specialitate şi reprezentanţi ai operatorilor economici parteneri.

‘Este programată proba suplimentară de admitere la toate specializările Liceului Tehnic. Proba costă într-un interviu, durată 10 minute per candidat, candidaţii sunt programaţi pe ore. Având în vedere că mâine este caniculă vom începe foarte devreme, vom începe la 07,30 pentru a profita cât mai mult de temperatura redusă. Admiterea se face în ordinea descrescătoare a punctajului. Suntem singura unitate şcolară care organizăm probă suplimentară de admitere, proba va conta 30% din media finală’, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Liceului Tehnic Buzău, Robert Harabagiu.

Decizia de a organiza o probă suplimentară de departajare a fost bazată pe faptul că absolvenţii înscrişi la Liceul Tehnic au optat pentru mai multe specializări.

‘Avem un număr mare de elevi înscrişi, concurenţă foarte mare, în special la mecanici auto, unde sunt 32 de candidaţi care au trecut prima opţiune ‘Mecanic auto’ şi nu avem decât 14 locuri disponibile şi la ‘Ospătar’ unde sunt 18 elevi înscrişi la un număr de 11 locuri disponibile. Elevii vor intra prin alunecare pentru că, în total, avem 416 opţiuni la specializări, elevii trecând mai multe opţiuni şi 72 de locuri disponibile în cele trei clase’, a mai precizat Robert Harabagiu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks