Serviciul Public Judeţean Salvamont Buzău, înfiinţat printr-o hotărâre a Consiliului Judeţean (CJ) în luna ianuarie 2023, nu a putut fi operaţionalizat deocamdată din cauza lipsei de personal calificat şi a ordonanţei pentru aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare, care împiedică efectuarea angajărilor.
Potrivit hotărârii CJ Buzău, având în vedere analizele efectuate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), precum şi cazuistica înregistrată la nivelul teritoriului, s-a reiterat obligaţia de înfiinţare a serviciului public judeţean de Salvamont încă din anul 2021. Mai mult decât atât, obligaţia legală se corelează cu acreditarea Ţinutului Buzăului ca Geoparc UNESCO, în vederea identificării şi omologării traseelor turistice. Cu toate că Serviciul de Salvamont a fost înfiinţat, până la acest moment nu s-a reuşit operaţionalizarea lui din mai multe motive.
‘Suntem în proceduri, Salvamontul este înfiinţat, dar este pe hârtie. Ca să poţi să înfiinţezi acest serviciu ai nevoie de oameni de specialitate, nu se pot face aceste lucruri într-o zi, oarecum de ce să nu spun şi ordonanţa, nu neapărat de austeritate, de cumpătare, să spun aşa, a oprit pe moment lucrul acesta, pentru că nu s-au putut face angajări, dar bineînţeles că în cursul anului viitor vom implementa şi acest serviciu. Avem lucrurile într-o oarecare normalitate’, a precizat preşedintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu.
Serviciul Salvamont ar urma să funcţioneze cu personal specializat. Profesia de salvator montan presupune riscuri asumate, impune foarte bune aptitudini sportive, fizice şi psihice, bună pregătire în orientarea în teren, program de lucru îndelungat, imprevizibil şi în condiţii grele. Salvatorul montan este persoana calificată profesional să desfăşoare activităţi de patrulare preventivă, de asigurarea permanenţei în bazele, punctele şi refugiile Salvamont, de căutarea persoanei dispărute sau rătăcite, acordarea primului ajutor medical în caz de accidentare şi transportarea accidentatului sau a bolnavului până la predarea acestuia la Ambulanţă/SMURD/elicopter sau la prima unitate sanitară. Poate deveni salvator montan orice persoană care a parcurs formele de pregătire profesională stabilite de Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România şi a promovat examenul de atestare în profesie. Potrivit unei informări a administraţiei judeţene, Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România a stabilit o perioadă minimă de doi ani de pregătire profesională pe plan local, realizată în centre Salvamont acreditate.
‘Nu poate oricine să devină salvator, trebuie să îndeplinească anumite condiţii, deja sunt discuţii, oameni care au activat în acest domeniu, sunt câteva centre în ţară care formează aceşti salvatori şi se va înfiinţa şi acest serviciu. Trebuie să îndeplineşti condiţii, să cunoşti anumite lucruri din zona montană. Îţi trebuie nişte abilităţi şi îţi trebuie nişte atestate, cursuri de salvator. Înainte se făceau şi se fac şi acum în judeţul Hunedoara, mai sunt şi în alte zone cu tradiţie’, a subliniat Petre Emanoil Neagu.
Zona de munte a judeţului Buzău face parte din marea unitate a Carpaţilor de Curbură şi cuprinde două subunităţi principale: Munţii Buzăului şi Munţii Vrancei. Munţii Buzăului, aflaţi în cea mai mare parte pe teritoriul judeţului cu
acelaşi nume, sunt constituiţi din 5 masive: Penteleu, Podu Calului, Siriu, Monteoru şi Ivăneţu. Până în prezent, activitatea de salvare în munţi a persoanelor accidentate a fost realizată cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău.