Sindicatul Învăţământul Preuniversitar (SIP) ‘Prof. I. Neacşu’ a continuat vineri protestele în faţa Prefecturii Buzău, sindicaliştii atrăgând atenţia că mişcările de stradă vor continua şi săptămâna viitoare, existând riscul ca organizarea examenelor de Evaluare Naţională şi Bacalaureat să fie puse sub semnul întrebării dacă Guvernul nu va răspunde afirmativ solicitărilor legate de salarizare.
Dascălii au declanşat greva generală la începutul săptămânii, iar joi au pichetat sediul Prefecturii Buzău, unde ulterior au avut o întrevedere cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu. Vineri, protestele în stradă au continuat, determinate de faptul că Guvernul nu a ajuns de comun acord cu sindicatele pentru ieşirea din impas.
‘Nici la acest moment nu au venit cu soluţii care să stingă acest conflict, prin urmare protestul continuă. Noi vom fi cei vom intra la clasă în momentul în care solicitările vor fi rezolvate. Colegii noşti au hotărât acum în piaţă, vor fi în stradă şi săptămâna viitoare şi cât va fi nevoie până când se vor rezolva revendicările. Au fost peste 1.500 de oameni şi astăzi’, a declarat, pentru AGERPRES, liderul SÎP Buzău, Ion Dobre.
Sindicaliştii atrag atenţia că există riscul ca organizarea examenelor de Evaluare Naţională şi Bacalaureat să aibă de suferit, dacă negocierile legate de salarizare nu se vor finaliza până la acel moment, iar dascălii vor rămâne pe poziţii şi nu vor intra la clasă.
‘Pericolul există ca aceste examene (Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul) să fie blocate dar nu noi decidem, guvernanţii mimează negocierea. Nu au venit cu nimic concret, sunt doar acele ajutoare pe care le-au cosmetizat, nu mai sunt vouchere, vor fi din punctul lor de vedere nişte prime pe care le vor da de două ori într-un an în valoare totală de 2.500 de lei’, a mai precizat liderul de sindicat.
Ion Dobre afirmase, joi, în urma unor consultări la care a participat şi preşedintele Camerei Deputaţilor şi al PSD, Marcel Ciolacu, că a primit din partea acestuia angajamentul că învăţământul va beneficia de o lege a salarizării echitabilă, în caz contrar existând posibilitatea ca ‘ţara să fie aruncată în aer’ din cauza mişcărilor de protest.