Irisul negru, alături de alte varietăţi cultivate la Banca de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice (BRGVLFPA), face obiectul unor analize ale cercetătorilor, ca urmare a faptului că bulbii florilor conţin o cantitate mare de zahăr, apropiată din punct de vedere al concentraţiei cu cea din plantele clasice, cum ar fi stevia, sfecla sau trestia de zahăr.
Potrivit cercetătorilor, în România irişii nu au făcut obiectul unor studii amănunţite, cu toate că planta are un potenţial ridicat în domeniul alimentar. Alături de iris, mai există şi alte plante din care se pot obţine produse ce pot înlocui cu succes zahărul clasic, cu beneficii şi în domeniul medical.
‘Irisul de zahăr sau irisul dulce denumit popular este un iris din care se extrage o substanţă dulce, care poate înlocui zahărul. Din păcate, el a fost foarte puţin studiat în România, în anii ’80 s-a încercat o alternativă la zahăr şi atunci au fost luate în studiu mai multe plante, printre care şi irisul dulce. După cum ştiţi, zahărul se extrage din plante, fie că vorbim de sfecla de zahăr, trestia de zahăr, dar cred că mai sunt şi alte plante care le pot înlocui pe cele consacrate. Vorbim despre topinambur, unde avem patru soiuri omologate şi urmează cel de-al cincilea, la care se adaugă şi alte plante, cum ar fi irisul dulce, lemnul dulce sau stevia aclimatizată aici la Banca de Resurse’, a declarat pentru AGERPRES directorul BRGVLFPA, Costel Vânătoru.
Zahărul din iris este extras din rădăcinile plantei, iar concentraţia poate varia de la un soi la altul. Cu sprijinul mai multor universităţi din ţară, Banca de Resurse Genetice Vegetale îşi propune să stabilească pentru fiecare varietate în parte concentraţia de substanţe din care se poate produce zahărul.
‘Irisul dulce este apreciat pentru concentraţia sa dulce la nivelul tuberculilor, rădăcinilor tuberizate. Acum încercăm să le punem la punct, avem mai multe varietăţi de iris, vedem care dintre acestea are cea mai mare concentraţie şi în acelaşi timp să vedem potenţialul de producţie, pentru că irisul este o plantă perenă şi trebuie să aflăm cum putem introduce în cultură această plantă, pentru această direcţie de utilizare. Din punct de vedere al concentraţiei de zahăr, irisul este aproape de plantele clasice, fie că vorbim de sfeclă sau trestie de zahăr şi sperăm ca într-un proiect la care lucrăm cu colegii noştri de la Universitatea Dunărea de Jos şi cei de la Universitatea Bucureşti să cunoaştem mai bine compoziţia biochimică a acestei plante’, a precizat directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale.
Una dintre speciile rare, dar productive de la care cercetătorii se aşteaptă să obţină rezultate de excepţie este irisul negru. În viitorul nu foarte îndepărtat, conducerea instituţiei speră ca specialiştii să poată să analizeze florile şi din perspectiva mirosurilor, cu ajutorul unui gaz cromatograf.
‘Irisul are o paletă largă de exprimare atât sub aspectul înălţimii, cât şi a florii. Avem o paletă largă de culori, de la nuanţe deschise de albastru, violet până la irisul negru, care este o varietate rară, dar care este foarte productivă, foarte viguroasă şi suntem curioşi să vedem analizele de laborator ce indică la aceşti tuberculi. Planta este atractivă. Sigur, este o plantă decorativă, dar puţini ştiu că poate fi folosită în industria alimentară. Pe de altă parte, ne speriem când vine vorba despre organisme modificate genetic, însă industria parfumurilor a investit cel mai mult în modificarea genetică a plantelor, pentru că doreau să obţină flori care să îşi păstreze parfumul pentru mult timp. Sperăm ca în viitor să analizăm şi aceste aspecte, pentru că sperăm să intrăm în posesia unui gaz cromatograf, un aparat care poate analiza gazul emanat de o floare’, a subliniat cercetătorul.
