AcasăStiri generaleBuzău: Zeci de dascăli ieşiţi la pensie au solicitat menţinerea în activitate...

Buzău: Zeci de dascăli ieşiţi la pensie au solicitat menţinerea în activitate în anul şcolar 2023-2024

Un număr de 69 de cadre didactice, care au atins vârsta legală de pensionare, au primit acordul din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău de a rămâne la catedre în anul şcolar 2023 – 2024.

Pe parcursul anului trecut, 53 de dascăli care au ieşit la pensie au solicitat să rămână în sistem, iar pentru anul şcolar viitor numărul pensionarilor care au depus cereri pentru menţinerea în activitate a crescut la 69. Disciplinele pentru care s-au depus cele mai multe cereri sunt cele aferente profilului real, dar şi pentru ocuparea unor posturi în învăţământul primar sau preşcolar.

‘Referitor la situaţia privind cadrele didactice menţinute în activitate peste vârsta de pensionare, aceasta este reglementată de decizia Curţii Constituţionale şi Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2023 – 2024”, precizează Inspectoratul Şcolar Buzău, în urma unei solicitări AGERPRES.

Cele mai multe solicitări pentru rămânerea în activitate peste vârsta de pensionare – an şcolar 2023 – 2024 au fost: profesor învăţământ primar – 22, profesor învăţământ preşcolar – 7, Fizică – 6, Matematică – 4, Limba şi literatura română – 3, Chimie – 2, informează Inspectoratul Şcolar Buzău.

Potrivit Sindicatului Învăţământului Preuniversitar ‘Vasile Neacşu’, motivele pentru care dascălii care ating vârsta de pensionare doresc să rămână în sistem sunt multiple, printre acestea aflându-se şi creşterea salariilor.

‘S-a modificat legislaţia şi persoanele care ating vârsta standard de pensionare pot continua activitatea printr-o simplă solicitare. În cazul femeilor este o hotărâre a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru că în urmă cu câţiva ani o persoană de gen feminin s-a adresat instanţei pe motiv de discriminare faţă de bărbaţi, respectiv că bărbaţii ies la pensie la 65 de ani, iar petenta se simţea discriminată că nu putea ieşi la 65 de ani. Acum, după ce au atins vârsta de 62 de ani, informează unitatea şcolară că doresc să continue până la vârsta de 65 de ani. Mai sunt şi persoane care pot rămâne până la 67-68 de ani. Pot rămâne în sistem, în condiţiile în care în unitate nu există restrângere de activitate. Dacă ne îndreptăm atenţia către anumite discipline cum este Matematica, Fizica, noi avem un mare deficit de cadre. Sigur că am ruga acele persoane să rămână atât cât pot în sistem, dar pensionarii, dacă ne referim la ei, care au pensie, pot veni în sistem pe posturile libere începând cu 1 septembrie. Să nu ne ascundem, dacă cumva o parte aleg să vină, faptul că s-au mărit semnificativ la majoritatea dintre ei salariile, cu peste 1.000 de lei, face sistemul uşor mai atractiv’, a declarat pentru AGERPRES Ion Dobre, liderul Sindicatului.

În luna mai, sindicatele din Educaţie au declanşat greva generală, nemulţumite de salarizarea personalului din sistem, un blocaj care a luat sfârşit după ce Guvernul a răspuns pozitiv doleanţelor dascălilor ieşiţi în stradă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks