O hotărâre a CSM care priveşte procesul civil dintre fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, pe de o parte, şi postul Antena 3 şi angajaţi ai acestuia, pe de altă parte, a fost anulată de Curtea de Apel Bucureşti (CAB). Potrivit portalului instanţelor de judecată, CAB a admis, marţi, în parte, o acţiune introdusă în instanţă de procurorii DNA Marius Bulancea şi Mihaela Beldie-Canela, în calitate de reclamanţi, şi a anulat hotărârea nr. 435/19.04.2018 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii. Decizia poate fi atacată cu recurs. Prin acea hotărâre, plenul CSM a constatat că adresa DNA de solicitare a unor înscrisuri din dosarul civil de la Curtea de Apel Ploieşti dintre Laura Codruţa Kovesi şi Antena 3 ‘este de natură a încălca independenţa judecătorilor din compunerea completului de judecată învestit cu soluţionarea dosarului’. În martie 2018, Curtea de Apel Ploieşti a decis că Laura Codruţa Kovesi va primi suma de 300.000 lei cu titlu de daune morale, în solidar, de la pârâţii Mihai Gâdea, Bianca Grigore, Mugur Ciuvică şi SC Antena 3. În iunie 2014, Laura Codruţa Kovesi a dat în judecată Antena 3 şi mai mulţi jurnalişti, reclamând faptul că în emisiunea ‘Sinteza zilei’ din data de 19 iunie 2014 a fost acuzată că a muşamalizat ancheta în dosarul în care se efectuau cercetări faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi Mircea Băsescu. Ulterior deciziei pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, pârâţii din dosar au formulat o contestaţie în anulare, speţa fiind pe rolul aceleiaşi instanţe. La ultimul termen, din data de 16 decembrie 2020, Curtea de Apel Ploieşti a menţinut suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea dosarului de la CAB privind hotărârea nr.435/19.04.2018 a CSM.