Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat marţi că o decizie referitoare la secretarii de stat va fi analizată şi decisă la nivelul coaliţiei de guvernare.
Întrebat la Parlament dacă numărul actual al secretarilor de stat nu reprezintă o cheltuială prea mare pentru statul român, Câciu a spus: ‘Eu cred că se poate umbla la această reorganizare, dar haideţi să văd exact cu ce se vine din partea colegilor. Eu zic că este destul loc de a îmbunătăţi. Destul loc înseamnă că e ceva mai mult decât puţin. (…) Vom vedea care va fi analiza şi decizia la nivelul coaliţiei’.
Atenţionat asupra unui proiect depus la Parlament de deputata PNL Raluca Turcan privind reducerea cheltuielilor bugetare, care prevede imposibilitatea de a cumula pensia cu salariul la stat, ministrul a arătat că există mai multe ipoteze.
‘Vedem care este acum planul cu care se vine de la fiecare minister. Avem mai multe ipoteze. (…) Eu cred că noi am anunţat deja această idee, atât eu, cât şi preşedintele PSD, dar şi domnul prim-ministru. Ar trebui găsită în schimb calea legală pentru a fi făcut, ca să nu fie declarat neconstituţional’, a arătat Adrian Câciu.