Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, fost ministru de Finanţe, a afirmat, miercuri seară, că este nevoie de digitalizarea ANAF, chiar dacă nu se poate face dintr-o dată. Ministrul de Finanţe ar trebui să aibă un dialog amplu pe această temă şi să asculte specialiştii din mediul privat. Câciu a făcut apel la un ”front comun” în acest sens şi consideră că trebuie să se pună ”capul la contribuţie”. Dacă se renunţă la digitalizare – e-TVA, e-factura, e-transport – Câciu crede că nici nu se va mai face vreodată.
”Aşteptăm până la urmă efectele acestei digitalizări începute la ANAF, pentru că ar trebui ca în următoarele luni să vedem aceste efecte şi, pe de altă parte, mai avem o serie de facilităţi care pot fi ajustate, dar atent ajustate, astfel încât să nu-ţi creeze un efect toxic în economie, să nu se închidă companii, să nu se reducă locuri de muncă”, a declarat Adrian Câciu, marţi seară, la Digi24.
Ministrul Investiţiilor a făcut un apel la ”front comun” pentru digitalizarea ANAF: ”Ceea ce e cel mai important este să facem toţi un front comun şi acolo unde mai sunt lucruri de adaptat pe digitalizare, ANAF, că sunt lucruri de adaptat…. Trebuie să recunoaştem că e complicat să digitalizezi dintr-o dată o astfel de instituţie. Haideţi să punem capul la contribuţie. Chiar ministrul de Finanţe să aibă un dialog mai amplu cu tot ce înseamnă mediul de afaceri şi mediul social”.
Adrian Câciu a arătat şi cum trebuie să se facă digitalizarea ANAF.
”În piaţa privată sunt foarte mulţi specialişti, au spus lucruri foarte de bun simţ şi privitoare la e-factura, şi privitoare la e-TVA, şi privitoare la e-transport. Trebuie puse toate în zona aceasta. Nu renunţat la digitalizare, că cel mai simplu zici, domnule, nu merge, hai mai bine renunţăm la ea. Nu, că dacă renunţăm şi de data asta, nici nu se mai face vreodată, mai ales că pierdem şi bani dacă nu facem această digitalizare ANAF. Hai să o facem înţelept, astfel încât să nu trebuiască să punem o povară fiscală pe cei care plătesc. Haideţi să aducem acele venituri care lipsesc din economia noastră sau din economia fiscală fiscalizată, să le aducem şi să le folosim la aceste investiţii, co-finanţări”, a afirmat Adrian Câciu.
Sursa: News.ro
Articolul Câciu, apel la ”front comun” pentru digitalizarea ANAF: E complicat să digitalizezi dintr-o dată o astfel de instituţie apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro