Consiliul Afaceri Externe (CAE) s-a reunit luni la Bruxelles, şefii diplomaţiilor europene transmiţând că o recunoaştere de către Rusia a provinciilor separatiste din Ucraina ar reprezenta ‘o încălcare flagrantă’ a dreptului internaţional.
‘Miniştrii au discutat despre ultimele informaţii privind o posibilă intenţie a părţii ruse de a recunoaşte provinciile separatiste din Ucraina. Miniştrii au convenit să dea un mesaj de descurajare puternică Rusiei de a lua o astfel de decizie care ar reprezenta o încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi a Acordurilor de la Minsk’, arată un comunicat MAE transmis AGERPRES.
În contextul dezbaterii privind situaţia de securitate din proximitatea Ucrainei şi de la Marea Neagră, inclusiv în cadrul întâlnirii de lucru cu ministrul ucrainean al Afacerilor Externe, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat că situaţia de securitate din teren este în continuă deteriorare, fiind necesară continuarea căutării unei soluţii diplomatice la actuala criză.
Aurescu a subliniat susţinerea României pentru suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei, respectiv pentru perspectiva europeană şi euroatlantică a acestui stat, respectiv a Georgiei şi pentru perspectiva europeană a Republicii Moldova.
El a pledat pentru finalizarea rapidă a pachetului de sancţiuni solid şi credibil al UE, inclusiv ca instrument de descurajare, arătând că pentru a fi eficient este nevoie de o comunicare publică adecvată asupra conţinutului său.
Ministrul Aurescu a reiterat ideea organizării unei reuniuni a CAE la Kiev, în semn de solidaritate şi sprijin politic. În opinia sa, o astfel de reuniune va exprima sprijinul instituţional al UE pentru Ucraina şi va fi şi un semn elocvent de unitate a statelor membre.
Ministrul de Externe ucrainean a salutat din nou propunerea ministrului Aurescu şi a solicitat, încă o dată, organizarea reuniunii.
Potrivit MAE, o largă majoritate a statelor membre a exprimat explicit sprijin puternic în cadrul reuniunii de luni pentru această iniţiativă a României.
În cadrul discuţiilor, Aurescu a exprimat preocupare şi faţă de intensificarea cooperării militare dintre Moscova şi Minsk şi creşterea numărului de trupe şi a armamentului desfăşurat pe teritoriul belarus. Totodată, el a exprimat sprijinul pentru pregătirea celui de-al şaselea pachet de sancţiuni vizând Belarus.
Miniştrii de Externe europeni au discutat şi decis o abordare comună privind menţinerea deschisă a ambasadelor lor din Ucraina.