AcasăStiri generaleCălăraşi: Trei persoane care vindeau droguri în judeţul Constanţa, reţinute de DIICOT

Călăraşi: Trei persoane care vindeau droguri în judeţul Constanţa, reţinute de DIICOT

Trei persoane care vindeau droguri către consumatori de pe raza judeţului Constanţa au fost reţinute de procurorii DIICOT Călăraşi în urma unor percheziţii la care au fost ridicate zeci de doze de cocaină, dar şi sute de pliculeţe cu substanţe cu efect psihoactiv.

Potrivit unor comunicate emise, marţi, de IGPR şi DIICOT, din cercetări a reieşit că, începând cu luna aprilie, trei persoane cu vârste cuprinse între 19 şi 41 de ani ar fi procurat şi ar fi comercializat substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive, în judeţul Constanţa, către diverşi consumatori.

În urma a cinci percheziţii, poliţiştii au indisponibilizat 38 de doze de cocaină, 305 pliculeţe cu substanţe cu efect psihoactiv, un cântar electronic de precizie, un grinder, 2.200 de lei şi 4 telefoane mobile.

De asemenea, trei persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, urmând să fie prezentate instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, iar faţă de alte două a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Acţiunea la care au participat poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Călăraşi şi Ialomiţa, împreună cu procurorii DIICOT Călăraşi, a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul IJJ Călăraşi şi IJJ Constanţa, iar suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks