Acasă55Călin Bota, deputat PNL de Maramureş: Proiectul Autostrăzii Nordului va fi semnat...

Călin Bota, deputat PNL de Maramureş: Proiectul Autostrăzii Nordului va fi semnat într-o lună de zile

Proiectul Autostrăzii Nordului, care va contribui la dezvoltarea judeţului Maramureş, va fi semnat peste aproape o lună de zile, a anunţat, marţi, într-un comunicat de presă, deputatul PNL Călin Bota.

‘Am primit o veste bună pentru Maramureş de la CNAIR. Peste circa o lună de zile va putea fi semnat contractul pentru studiul de fezabilitate pentru tronsonul Baia Mare – Bistriţa Năsăud din Autostrada Nordului, în care se află inclus şi tronsonul Baia Mare – Jibou pe care ni l-am asumat în campania electorală în faţa maramureşenilor’, a spus Călin Bota.

Potrivit acestuia, a intrat în studiu de fezabilitate şi drumul judeţean dintre municipiul Satu Mare şi localitatea Oar, din judeţul Satu Mare.

‘O altă veste bună este aceea că cei 11,5 km care fac legătura între Satu Mare şi Oar se află şi ei în fază avansată pentru realizarea studiului de fezabilitate. Acest drum se va conecta la Drumul expres Baia Mare – Satu Mare, un proiect realizat în parteneriat de Consiliul Judeţean Maramureş şi Consiliul Judeţean Satu Mare. Mă bucur că acest proiect extrem de important pentru dezvoltarea Maramureşului se află pe făgaşul cel bun şi va putea fi finalizat cât mai curând, în beneficiul românilor din nordul ţării’, a declarat Călin Bota.

Conform Master Planului General de Transport al României, legătura între Baia Mare şi Suceava va fi realizată astfel: Drumul expres Baia Mare – Bistriţa, numit Someş Expres, şi Drumul Trans Regio Bistriţa – Vatra Dornei – Suceava, numit generic Bucovina. Acest proiect de infrastructură va realiza legătura dintre Coridorul 3 (Bucureşti – Regiunea Nord Est) şi viitorul punct de trecere a frontierei din zona Oar.

Deputatul liberal de Maramureş Călin Bota, iniţiatorul grupului parlamentarilor care susţin Autostrada Nordului, a avut în cursul zilei de marţi o nouă întâlnire cu directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Mariana Ioniţă, pentru a discuta pe tema stadiului acestui proiect de infrastructură care va lega Baia Mare de Suceava. La discuţii au participat deputaţii Diana Morar (Bistriţa), Angelica Fădor (Suceava) şi Adrian Cozma (Satu Mare).

Grupul parlamentarilor care susţin Autostrada Nordului a fost iniţiat de deputatul liberal Călin Bota din dorinţa de a impulsiona realizarea acestui obiectiv de infrastructură extrem de important pentru dezvoltarea regiunilor din nordul ţării.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks