Călin Georgescu a fost convocat din nou la poliție. Liderul suveraniștilor este sub control judiciar de jumătate de an, în timp ce corupții șpăgari ocupă funcții înalte în statul român și fără să fie cercetați. La ieșirea de la controlul judiciar, liderul suveraniștilor a anunțat că va merge personal, vineri, în Broșteni, județul Suceava, pentru a ajuta românii grav afectați de inundații. Sinistrații abandonați de stat trebuie ajutați, spune liderul suveranist, scrie realitatea.net.
„În România se vede că nu se mai fură cu sacul, se fură cu legea. E o țară unde le este permis orice celor necinstiți. Puterea nelegitimă astăzi instalată, bazată pe hoție și fals, a instalat la conducerea țării pseudocultura. Analfabeții nu pot învăța pe alții alfabetul. Asta este cert, este imposibil. Cea mai mare bogăție a țării este dată de oameni și de educație”, a declarat Călin Georgescu miercuri, la ieşirea din sediul poliţiei.
„Așa cum se vede în învățământ, la pensionari și nu numai, în cultură, sunt probleme grave. Așa-zisa eficientizare a învățământului umilește zeci de mii de profesori care sunt prezentați ca un fel de furaj pentru profit.
Le spun acestor pseudoculți de la conducerea țării că școala nu este un S.R.L., învățământul nu e o afacere, ci o garanție pentru regenerarea intelectuală a țării.
Ea nu se află în parametrii contabili ai hoției bugetare. Pe actuala condiție, noi ne furăm viitorul distrugând educația. Cultura este distrusă sistematic”, a spus Călin Georgescu.
„Înainte de a face reformă economică, e nevoie de reformă morală în țară. Și, pentru că e vorba de reformă morală, foarte puține lucruri s-au întâmplat la dezastrul din județul Suceava, unde sunt deja 3 morți, 40 de case distruse, peste 2.500 de oameni afectați. Fac un apel la întreaga națiune română ca pe 1 august – mobilizare generală, să fim acolo, să ne ajutăm frați pentru frați și români pentru români. Voi fi acolo personal vineri dimineață, la Broșteni. Nu se poate să lăsăm la necaz, acolo se vede credința adevărată, oameni lăsați de izbeliște”, a mai spus Georgescu.
Sute de oameni l-au întâmpinat cu flori și icoane.
Sursa: Ecopolitic.ro





