”Și Nicuşor Dan face parte din categoria păduchilor cu explicații, șobolanii sunt în spatele lui. Însă, văzând cum stau lucrurile, știți când ești sluga slugilor este cea mai jalnică sclavie. Referitor la biografia mea, aș vrea să îi ajut ca să nu muncească foarte mult. Deci vreau să le spun să treacă acolo în catastif că scufundarea vasului Titanic îmi aparține, că la vremea respectivă am lucrat cu Mata Hari, care m-a plătit și din acei bani am putut să mă întrețin la Viena”, a declarat Călin Georgescu, la ieșirea din sediul Poliției Buftea, scrie realitatea.net.
„Știți, fără umor se alege praful de tragedie, ăștia au umor, dar acum vorbind serios, ca să ai timp să vii la un post de televiziune, nu? S-a dus la România TV! Și să nu îți faci timp de poporul obidit, sărăcit, îngrijorat, un popor care are probleme imense: de la morții suspecți de la Spitalul Pantelimon de care nu mai vorbește nimeni nimic, de la copii care mor la spital la Iași, de la milioanele de români, peste 7 milioane de români care trăiesc în afara granițelor, de la starea jalnică a facturilor, tu să ai timp de așa ceva, și să mai vorbești și anti-constituțional, eu zic așa: Băiatul ăsta a făcut sistemul de râs. Adică, sistemul care l-a numit, el l-a făcut de râs.
Eu rămân constant alături de poporul român, sunt alături de cei săraci, alături de cei nedreptățiți, de cei umiliți, de cei care simt că nu contează pe această lume și tocmai ei contează și vreau să le mulțumesc tuturor celor care au venit astăzi aici, și de fiecare dată, și la Tribunal, pentru că înseamnă curajul poporului român de a apăra ce contează și anume: credința și patria.
Mare este numele Sfintei Treimi pentru că numai Dumnezeu va face dreptate! Ei spun că știu despre alegeri, nu știu nimic sau mint în continuare. Minciuna se grăbește adevărul așteaptă.
Noi știm cum s-au furat alegerile, știm cine este implicat și când va veni momentul se vor trezi cu acest adevăr pe masă.
Vorbește la România TV, înseamnă că îi este teamă. Da, are de ce să se teamă, dar eu îi transmit așa: eu sunt judecat de judecători, însă cea mai dură și cruntă judecată va fi a poporului român pentru cei care fură, mint și batjocoresc poporul român.
Vedeți cum e, lăcomia și trufia păduchilor din politica românească ne-au adus la faliment. Peste 200 de miliarde de euro cu care au îndatorat țara s-au topit și nu se găsesc în educație, în sănătate, în apărare.
De aceea eu am spus de păduchii cu explicații pentru că după devalizare, ei au venit în fața poporului român și au spus: Uite țara, suntem, săraci, voi trebuie să plătiți ce am furat noi.
Eu am un singur cuvânt la această nemernicie mizerabilă: despăducherea.
Vă spun așa că revoluția integrității, revoluția demnității umane, revoluția caracterelor va începe foarte curând în România, foarte curând.
Ar trebui să știe că se apropie un uragan dezlănțuit și care va șterge toată această nemernicie din ultimii 35 de ani, dintr-o țară bogată, extrem de bogată, nu ducem lipsă de avere, ci ducem lipsă de dreptate și în momentul în care poporul român va vrea să își facă dreptate nu va fi simplu.
Eu, de asemenea, spun așa că adevărații patrioți rămân uniți până la capăt și nu negociază principii și nu se vând pe doi arginți.
De aceea am spus că suveranitatea este absolută și punct. Ea exclude orice fel de subordonare și de compromis, în fața oricui și față de oricine.
Știm și noi ce se întâmplă cu aceste alegeri pe care le-au furat și la fel se va întâmpla și în cazul alegerilor de la București. Eu nu am spus degeaba ce am confirmat pe data de 2 noiembrie, cei care au înțeles bine, cei care nu este problema lor.
Un lucru este cert că poate să fie un primar numit, nu ales, iar suveranitatea poporului român este măreață și ar trebui să fim uniți pentru un crez pentru care au murit mii, milioane de oameni, pentru ca noi să avem destin. Vă mulțumesc!”, a declarat Călin Georgescu, la ieșirea din sediul Poliției Buftea.
Sursa: Ecopolitic.ro





