Poporul român a strigat „pace” şi a strigat extrem de tare, a declarat candidatul independent Călin Georgescu, după anunţarea exit-poll-urilor la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, scrie Agerpres.
Potrivit acestuia, cel mai important lucru este „trezirea în conştiinţă a poporului român, un lucru fenomenal care nu s-a mai întâmplat”.
„Poporul român a strigat „pace” şi a strigat foarte tare, extrem de tare. Dacă partidele politice ar fi avut puţin timp să asculte şi mai puţin timp să vorbească, poate că strigătul acesta nu ar fi fost atât de tare, iar acest strigăt pentru pace nu a fost un strigăt de bucurie, a fost unul de suferinţă. (…) Poporul român a trecut astăzi prin urechile acului, iar sistemul oligarhic nu. Cu alte cuvinte, bogaţii sistemului, astăzi, în România au sărăcit, iar „săracul” popor român s-a îmbogăţit”, a spus Călin Georgescu.
El a susţinut că „nesiguranţa economică de 35 de ani impusă poporului român s-a transformat astăzi în nesiguranţă pentru partidele politice”.
„În duminica aceasta, a 30-a după Rusalii, este pilda tânărului bogat, în Biserica Ortodoxă. La liturghie, esenţa este următoarea: cât ai fi de bogat, degeaba eşti, dacă nu îl ai pe Dumnezeu. (…) Pe tot ce s-a întâmplat astăzi, spunem că este o trezire în conştiinţă uluitoare, pentru ce s-a întâmplat în istoria acestui popor şi, în acelaşi timp, tot ce ni s-a întâmplat, fie că a fost bine, fie că a fost greşit, contează că noi trebuie să înţelegem să fim responsabili, nu altceva. Avem o datorie de a reface România şi asta este cel mai important. Indiferent ce s-a întâmplat, poporul român a înţeles că familia este coloana vertebrală a societăţii româneşti (…) şi iubim familia mică şi eu, personal, familia mare, care înseamnă poporul meu, ţara. Indiferent cine m-a votat sau cine nu, îi voi respecta, îi voi ajuta şi îi voi încuraja pe toţii”, adăugat Călin Georgescu.
Candidatul, dat de exit-poll-uri pe locul al treilea, a punctat că „prin curaj s-a scris istoria poporului român”.
„Prin curaj, am scris şi s-a scris istoria poporului român, iar astăzi, prin candela aprinsă a speranţei, a renăscut curajul de a fi român. Este cel mai important lucru pe care îl spun în seara asta. Pentru că poporul român a ales să nu mai stea îngenunchiat, să nu mai fie invadat, să nu mai fie apăsat, să nu mai fie umilit. Suntem puternici, suntem curajoşi, am fost mulţi la vot şi vom fi, de asemenea, mulţi la vot şi în turul doi. Le mulţumesc tuturor, aşteptăm cu încredere şi devotament tot ce a scris istorie poporul român. (…) Tot ce am spus – „nu facem politică, facem istorie” – s-a adeverit”, a mai spus Georgescu.
Georgescu a îndemnat la aşteptarea rezultatelor finale.
Întrebat despre „surpriza” alegerilor, el a răspuns: „Nu se aştepta nimeni ca poporul român să învingă. Despre asta e vorba. Poporul român atunci când este sigur va câştiga şi va câştiga sigur”.
Candidatul a punctat că românii din afara ţării nu reprezintă „diaspora, care este un cuvânt greşit”. „Este un cuvânt total greşit. Sunt românii plecaţi şi forţaţi să plece în străinătate. Ei au fost poate mult mai umiliţi decât au fost românii de aici. (…) Poporul român este şi în afara graniţelor şi în interior. Suntem egali. Şi toată lumea îşi doreşte să se întoarcă acasă”.
Exit-poll-urile de la finalul primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale l-au clasat pe candidatul independent Călin Georgescu pe locul al treilea, cu 16%.
Articolul Călin Georgescu: Bogaţii sistemului au sărăcit, iar săracul popor român s-a îmbogăţit apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro