Candidatul independent la prezidenţiale, Călin Georgescu, a îndemnat, luni, politicienii să investească în oameni, în „poporul real”, el declarând şi că rezultatele de la alegerile parlamentare arată „falimentul partidelor”, scrie Agerpres.
„Domnilor politicieni, pentru a vă redresa falimentul politic, va trebui să investiţi în oameni, în poporul real, nu în partidele voastre. Resetaţi lucrurile când vedeţi că s-a blocat maşinăria de partid, dar resetaţi acum în interesul tuturor, nu doar al unora”, a arătat Georgescu, într-un mesaj video, transmis după alegerile parlamentare.
Candidatul independent a susţinut că rezultatul acestui scrutin „este de fapt rezultatul deciziilor parlamentare din ultimii 35 de ani”.
„Vorbim despre rezultatul deciziilor greşite pe care politicienii români le-au luat, dar cel mai important, vorbim acum despre rezultatul deciziilor corecte prin care românii, cu votul lor, au restartat acum clasa politică. Practic, poporul român, căruia i s-a inoculat că votul lui nu contează, s-a văzut clar şi precis şi se va vedea peste încă o săptămână că votul contează”, a adăugat el.
Călin Georgescu a menţionat şi că rezultatul alegerilor reprezintă „falimentul partidelor”, unul aşteptat, pentru că formaţiunile politice „au făcut, în ultimă instanţă, speculă cu încrederea şi inteligenţa oamenilor, iar acum bursa lor politică de încredere s-a prăbuşit”.
Candidatul la Preşedinţie a îndemnat politicienii să accepte „normalitatea”, deoarece „poporul este înţelept”.
Candidatul independent Călin Georgescu şi candidatul USR Elena Lasconi se confruntă în turul decisiv al alegerilor prezidenţiale, care va ave loc duminică, 8 decembrie.
Articolul Călin Georgescu: Domnilor politicieni, investiţi în oameni nu în partidele voastre care, iată, conform votului, sunt falimentare apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro