Procurorii de la Parchetul General se pregătesc să trimită în judecată unul dintre dosarele în care este pus sub acuzare Călin Georgescu! Conform surselor Realitatea PLUS, rechizitoriul ar urma să ajungă pe masa magistraților chiar în această săptămână. Între timp, Călin Georgescu a ieșit de la Poliție unde ajunsese pentru semnarea controlului judiciar. Sute de oameni au venit să-l susțină pe Georgescu, scrie realitatea.net.
„Un tron fără compasiune și fără iubire de oamenilor este un scaun gol. România este astăzi condusă de patrocrație. Dar foarte curând, puterea coloniala franceză va părăsi România. iar Statele Unite ale Americii și Donald Trump, ca un mare lider mondial ce este, vor deveni parteneri loiali ai ROMÂNIEI pe termen lung. Iar asta se va întâmpla prin hotărârea și determinarea poporului român”, a declarat Călin Georgescu.
Călin Georgescu a fost primit cu entuziasm de sute de simpatizanți. Oamenii au scandat „Călin Georgescu președinte!” și „Libertate!”.
Dosarul pe care procurorii se pregătesc să îl trimită în judecată este cel în baza căruia a fost extinsă ancheta penală în cazul lui Călin Georgescu, cu doar o săptămână înainte de încetarea controlului judiciar.
Sursa: Ecopolitic.ro





