AcasăPoliticaCălin Georgescu, la ÎCCJ: ”Nu există probe pentru a motiva anularea alegerilor!...

Călin Georgescu, la ÎCCJ: ”Nu există probe pentru a motiva anularea alegerilor! Este o luptă a unora împotriva lui Dumnezeu și a poporului român!”

Onorată instanță, am auzit cuvântul probe de cel puțin 32 de ori. Vreau să subliniez că dreptul omului se respectă și nu se judecă. Drepturile oamenilor sunt la liberă exprimare. E dreptul meu să aleg și să fiu ales. Nu există probe”, a spus Călin Georgescu în fața judecătorilor, potrivit Realitatea Plus, scrie activenews.ro.

La ieșirea de la ICCJ, Călin Georgescu a afirmat, într-o scurt declarație, că Instanța Supremă a rămas în pronunțare și că mâine ar urma să anunțe decizia. Avocații președintelui ales au cerut ÎCCJ să nu aplice deciziile CCR, la fel cum s-a a procedat în cazul Elenei Udrea, a anunțat Realitatea Plus. În paralel, s-au pornit proceduri și demersuri de urgență din partea organismelor juridice internaționale. Potrivit unor surse, o decizie de la CEDO este așteptată până la sfârșitul lunii.

„Avocații mei au sesizat că apa curge de la deal la vale, iar partea cealaltă a sugerat invers. Oricum, probe nu există și pot spune că dreptul omului de a alege si a fi ales nu se judecă, este garantat. Este o luptă împotriva lui Dumnezeu, a poporului român și a celui mai elementear drept, cel de a vota. ICCJ va rămâne în pronunțare, probabil mâine va da un verdict.”, a mai spus candidatul suveranist.

Înalta Curte de Casație și Justiție a dezbătut joi recursul declarat de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidențiale. Procesul este programat de la ora 13,30, la Secția de contencios administrativ.

Articolul Călin Georgescu, la ÎCCJ: ”Nu există probe pentru a motiva anularea alegerilor! Este o luptă a unora împotriva lui Dumnezeu și a poporului român!” apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks