AcasăPoliticaCălin Georgescu: Nu am în spate niciun partid, nu simpatizez niciun partid;...

Călin Georgescu: Nu am în spate niciun partid, nu simpatizez niciun partid; să evităm orice conflict

Candidatul independent Călin Georgescu a transmis un mesaj în care le solicită susţinătorilor săi să rămână acasă, să evite orice conflict, scrie Agerpres.

Mesajul vine în contextul în care, miercuri seara, este organizată la Piaţa Universităţii, zona fântâni, o adunare publică, de către Partidul Patrioţii Poporului Român, după cum a precizat Jandarmeria Capitalei.

„Nu am niciun partid, nu simpatizez niciun partid (nici parlamentar şi nici neparlamentar). Vreau doar binele poporului meu prin pace şi siguranţă. Vă rog pe toţi să rămâneţi acasă cu familiile şi prietenii voştri. Vă rog să evităm orice conflict, nu este necesar, sunt alegeri libere, democratice. Oricine îşi poate exprima alegerea prin vot, aceasta este puterea democraţiei şi aşa va rămâne”, a susţinut Georgescu, în mesajul postat pe pagina sa de Facebook.

El le transmite, de asemenea, susţinătorilor săi să nu se lase „atraşi într-un conflict”.

Jandarmeria Capitalei a anunţat că, în perioada 27 – 29 noiembrie, în intervalul orar 19,00 – 23,00, au loc adunări publice atât în Piaţa Victoriei (ONG-urile pro-Lasconi), cât şi în Piaţa Universităţii (susţinătorii lui Călin Georgescu), motiv pentru care vor fi luate măsuri pentru asigurarea unui climat de siguranţă, a ordinii publice şi protecţiei participanţilor.

Articolul Călin Georgescu: Nu am în spate niciun partid, nu simpatizez niciun partid; să evităm orice conflict apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks