Bucureşti, 8 feb / Agerpres/ – Parchetul General s-a sesizat din oficiu şi a deschis un dosar penal care îl vizează pe Călin Georgescu, pentru pentru promovarea cultului persoanelor vinovate de genocid şi crime de război, precum şi promovarea de idei, concepţii şi doctrine fasciste şi legionare, după declaraţiile acestuia despre Ion Antonescu şi Corneliu Zelea Codreanu.
Potrivit unor oficiali ai Parchetului General, procurorii au deschis un dosar penal in rem în acest caz, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 5 din OUG 31/2002: ‘Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi’.
Călin Georgescu, vehiculat a fi propus preşedinte de onoare al Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), a declarat, săptămâna trecută, la Antena 3, că liderul legionar Corneliu Zelea Codreanu şi fostul şef al statului Ion Antonescu au făcut ‘şi fapte bune’, subliniind că nu poate să aibă păreri ‘faţă de martiri’.
‘Toţi au făcut şi fapte bune şi altele mai puţin bune, dar în general un lider autentic este cel care spune adevărul şi, dacă nu spui adevărul, nu ai cum să fii lider. Istoria a fost mistificată şi sunt foarte mulţi oameni fabricaţi, iar puterea a fost luată pe bani în ultima perioadă, în ultimii 30 de ani. Sub acest aspect, referitor la întrebare, trebuie să păstrăm un echilibru. Au fost şi fapte bune şi fapte pe care nu le pot comenta, dar istoricii trebuie să demonstreze acest lucru. Faţă de martiri nu pot să am păreri, dar sunt din istoria noastră şi rămân în istoria noastră’, a spus Călin Georgescu la Antena 3, răspunzând la o întrebare dacă nu se teme să fie izolat când îi numeşte eroi pe Corneliu Zelea Codreanu şi Ion Antonescu.
Călin Georgescu a mai declarat că ‘Zelea Codreanu s-a luptat pentru moralitatea fiinţei umane’.
De asemenea, întrebat despre asasinarea lui Armand Călinescu şi Nicolae Iorga de către legionari, Călin Georgescu a răspuns: ‘Când istoria este mistificată, nu ai ce să discuţi’.
‘În primul rând, poporul român nu este anti-nimic în general’, a mai declarat Călin Georgescu, întrebat de Holocaustul din România.