Candidatul independent la președinție Călin Georgescu a declarat miercuri seară că, în cazul în care CCR anulează primul tur al alegerilor prezidențiale, viitorul președinte „va fi ridicol pentru că este total nedemocratic”, potrivit realitatea.net.
„Este ceva de neimaginat ce se întâmplă. Deci asta ar însemna, acesta este răspunsul meu, că indiferent ce preşedinte ulterior va fi, el este ridicol pentru că este total nedemocratic. Dacă acest lucru se întâmplă”, a declarat Călin Georgescu la Realitatea Plus.
„Vor să interzică dreptul poporului român de a vorbi liber. După 35 de ani, partidele clasice, acest conglomerat politic, care a dus toată ţara în pragul sărăciei şi a dezbinării totale, se văd înlăturate. Aceasta e problema, nu altceva. Aici vorbim de votul poporului român, care pe 24 noiembrie a fost perfect democratic şi legitim”, a mai spus candidatul independent. Călin
Georgescu l-a atacat și pe Klaus Iohannis. „Este interesant. Nici nu ştia ce înseamnă CSAT, deodată şi-a dus aminte ce înseamnă şi l-a convocat chiar pentru mine. Da, îmi face onoare să ştiţi chestiunea asta. Adică, da, e foarte interesant”, a precizat Georgescu.
Articolul Călin Georgescu: Vor să interzică dreptul poporului român de a se exprima liber, constituţional şi democratic prin vot; un preşedinte ce va veni altfel decât prin votul românilor va fi ridicol fiind decis în mod nedemocratic apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro