Rudele şi aparţinătorii pacienţilor internaţi în Secţia ATI COVID-19 de la Institutul de Pneumoftiziologie ‘Marius Nasta’ pot afla zilnic informaţii despre starea de sănătate a acestora printr-un serviciu de call center implementat la iniţiativa unităţii medicale pe o platformă complexă, cu suportul tehnic al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS).
STS precizează, într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES, că rudele şi aparţinătorii pot apela numerele 031.9472 şi 031.433.5231 ori de câte ori au nevoie să afle informaţii despre starea de sănătate a celor internaţi în secţia ATI COVID-19, numărul scurt fiind pus la dispoziţie de către DIGI. STS menţionează că, potrivit reglementărilor GDPR, dar şi pentru a respecta dorinţele pacienţilor, informaţiile vor fi transmise exclusiv persoanei desemnate în acest sens de către pacient la momentul internării şi aflată în fişa de observaţie a pacientului.
Conform STS, call center-ul va funcţiona 7 zile din 7, în intervalul orar 08,00 – 13,00 şi 14,00 – 20,00 şi va fi deservit de o echipă de voluntari, studenţi ai Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ din Bucureşti. Aceştia vor beneficia şi de suportul unui grup de psihologi pentru relaţionarea cu aparţinătorii, sprijinul acestora având scopul de a îmbunătăţi înţelegerea nevoilor celor care apelează call center-ul.
Pentru operaţionalizarea acestui call center, STS a furnizat servicii de comunicaţii de date şi tehnologia informaţiei, astfel încât iniţiativa Institutului de Pneumoftiziologie ‘Marius Nasta’ să poată fi pusă în practică, iar personalul voluntar să poată oferi informaţii rudelor şi aparţinătorilor. STS a furnizat soluţia de tip call-center pentru preluarea apelurilor, asigurând funcţionalitatea acestuia, în condiţii optime.
Potrivit STS, iniţiativa unităţii medicale are o importantă utilitate, întrucât accesul aparţinătorilor nu este permis în spital din cauza situaţiei pandemice, în vederea limitării răspândirii noului coronavirus.
‘Consider extrem de importantă comunicarea pe care trebuie să o avem atât cu pacienţii, cât şi cu aparţinătorii acestora, mai ales atunci când starea de sănătate a celor internaţi în spital este extrem de gravă. Este absolut firesc să putem să oferim toate informaţiile în privinţa stării de sănătate a pacientului către persoana desemnată să ţină legătura cu spitalul. Din păcate, în anumite situaţii, dar şi în contextul actual, pandemic, în care volumul de muncă este foarte mare şi mulţi dintre noi, cei care facem parte din personalul medical, am ajuns aproape de epuizare, am observat o imposibilitate de a răspunde de fiecare dată prompt aparţinătorilor acestor pacienţi. Astfel, am decis să înfiinţăm această linie telefonică de tip call center, pentru a veni cât mai aproape de rudele celor internaţi la Institutul ‘Marius Nasta’ în stare gravă, în ATI COVID-19, şi să le oferim toate detaliile despre pacienţi. Înţelegem cât de greu este să ai pe cineva în stare gravă în spital, înţelegem suferinţa şi înţelegem că pandemia a îngrădit accesul aparţinătorului la ruda suferindă. (…) Luptăm cu toate forţele pentru fiecare minut din viaţa pacienţilor noştri şi vă asigur că acestea nu sunt doar vorbe’, a declarat managerul Institutului ‘Marius Nasta’, Beatrice Mahler.
‘Cu toate că perioada pandemiei de COVID-19 a însemnat o creştere semnificativă a numărului de servicii furnizate de instituţia noastră în toate domeniile tehnice, am răspuns afirmativ fiecărui demers de responsabilitate socială. Înţelegem cât de important este ca rudele să cunoască starea de sănătate a celor internaţi şi înţelegem nevoia de relaţionare a pacienţilor şi a aparţinătorilor cu personalul medical. Suportul tehnic furnizat de STS Institutului ‘Marius Nasta’ face posibilă menţinerea legăturii între aceştia, serviciile de comunicaţii reprezentând, de fapt, servicii de solidaritate în beneficiul populaţiei’, a afirmat şi directorul STS, general-locotenent Ionel-Sorin Bălan.
Programul este unul pilot şi urmăreşte îmbunătăţirea actului medical, prin oferirea de suport pacienţilor şi familiilor acestora.