Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a luat act, marţi, de o sesizare depusă de 21 de parlamentari de la AUR împotriva deputatului USR PLUS Iulian Bulai ‘pentru limbajul calomnios manifestat de acesta în şedinţa de plen din data de 30 martie 2021’, pentru care solicită sancţionarea acestuia.
‘În cadrul şedinţei de dezbatere a proiectelor de lege, la punctul 27, Pl-x nr. 608/2019, proiect privind instituirea zilei de 10 august ca Ziua Unităţii Civice, deputatul Bulai Iulian a avut o intervenţie calomnioasă la adresa Partidului Alianţa pentru Unirea Românilor, spunând că membrii acestuia sunt extremişti şi fundamentalişti’, arată semnatarii sesizării, care susţin că, prin intervenţia sa, deputatul USR PLUS a încălcat mai multe articole din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi din Codul de conduită al deputaţilor şi senatorilor.
Sesizarea deputaţilor AUR a fost trimisă Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor.
La data de 1 aprilie, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a stabilit să propună Biroului permanent sancţionarea deputatului AUR Dan Tanasă cu avertisment scris, aceasta fiind cea mai gravă sancţiune prevăzută de Regulament şi de Statutul deputaţilor şi senatorilor.
Deputaţii jurişti au luat această decizie după ce au analizat adresa Biroului permanent cu privire la sesizarea depusă de deputaţii Alianţei USR PLUS Ionuţ Moşteanu şi Silviu Dehelean împotriva deputatului AUR Dan Tanasă cu privire la ‘comportamentul grobian şi limbajul vulgar’ al acestuia după şedinţa de plen din 24 martie.