AcasăStiri generaleCameră: Activitatea consulară - evaluată inclusiv pe baza sugestiilor primite din partea...

Cameră: Activitatea consulară – evaluată inclusiv pe baza sugestiilor primite din partea cetăţenilor

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede că activitatea consulară va fi evaluată de Ministerul Afacerilor Externe inclusiv pe baza sugestiilor primite din partea cetăţenilor. S-au înregistrat 310 voturi pentru. Proiectul de lege modifică art.16 din Legea 62/2019 privind activitatea consulară în sensul extinderii procesului de digitalizare şi a îmbunătăţirii calităţii serviciilor efectuate în reţeaua consulară, prin oferirea posibilităţii de utilizare sistematică a unor mijloace informatice ce vor permite colectarea de informaţii despre experienţa avută, nivelului de satisfacţie şi sugestiile de îmbunătăţiri venite de la cetăţeni. Acest sistem de feed-back va putea fi folosit în evaluarea calitativă şi cantitativă a serviciilor consulare. Potrivit documentului, ‘activitatea consulară este coordonată metodologic şi evaluată în baza unui set unitar de criterii, cantitative şi calitative, inclusiv pe baza sugestiilor primite din partea cetăţenilor (…), de către departamentul de specialitate din cadrul Ministerului Afacerilor Externe’. ‘Obiectivele, criteriile, modalitatea de analiză a sugestiilor cetăţenilor şi procedura de evaluare se stabilesc prin ordin al ministrului Afacerilor Externe’, mai prevede proiectul. În cadrul activităţii consulare, Ministerul Afacerilor Externe, misiunile diplomatice şi oficiile consulare de carieră utilizează, pe lângă alte sisteme informatice, componente ale platformei unice Sistemul informatic integrat consular ECons, şi ‘sistemul informatic pentru managementul integrat al serviciilor pentru cetăţeni, prin care sunt procesate cererile de servicii consulare, se înregistrează cetăţenii români aflaţi în străinătate, se procesează şi centralizează evaluările, sugestiile şi propunerile venite de la cetăţeni, se poartă corespondenţa interinstituţională şi se ţine evidenţa cazurilor de asistenţă şi protecţie consulară’, se mai arată în textul proiectului. Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest act normativ.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks