Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi un proiect de lege potrivit căruia activităţile de curăţare a tancurilor şi a rezervoarelor care conţin substanţe foarte periculoase sau cancerigene din unităţile chimice sau petrochimice se încadrează la condiţii speciale de muncă. Au votat ‘pentru’ 193 de deputaţi, iar 28 s-au abţinut. Proiectul are ca obiect de reglementare modificarea Legii 263/2010, în sensul încadrării în condiţii speciale de muncă a activităţilor de curăţare a tancurilor şi a rezervoarelor care conţin substanţe foarte periculoase sau cancerigene din unităţile chimice sau petrochimice. ‘În prezent, sunt încadrate în condiţii speciale de muncă doar activităţile de curăţare a canalelor subterane din unităţile respective’, se arată în expunerea de motive a proiectului. Iniţiativa legislativă este făcută de doi parlamentari PNL. A fost adoptată de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.