Autorităţile locale nu vor putea schimba destinaţia bunurilor din patrimoniul cluburilor sportive şcolare, conform unui amendament aprobat la proiectul legii învăţământului preuniversitar.
Potrivit proiectului, unităţile de educaţie extraşcolară, inclusiv cluburile sportive şcolare, pot fi preluate de autorităţile publice locale, în baza solicitării acestora, prin hotărâre a Guvernului iniţiată de Ministerul Educaţiei, cu respectarea prevederilor legale privind transferul drepturilor de proprietate a terenurilor şi clădirilor.
În forma iniţială a textului se arăta că terenurile şi clădirile preluate nu îşi pot schimba destinaţia pe o perioadă de cel puţin zece ani, însă USR a susţinut amendamentul conform căruia bunurile din patrimoniul cluburilor sportive şcolare nu îşi vor putea schimba destinaţia pe termen nelimitat.
‘Schimbarea destinaţiei bunurilor din patrimoniul cluburilor sportive şcolare trebuie evitată cu orice preţ. Infrastructura sportivă nu trebuie să dispară’, au motivat reprezentanţii formaţiunii.
Totodată, schimbarea destinaţiei terenului folosit de unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, precum şi a spaţiilor/clădirilor în care nu se mai desfăşoară activităţi didactice se poate face pentru servicii publice de interes local, judeţean şi naţional, respectiv pentru activităţi care contribuie la dezvoltarea comunităţii locale, în primii 3 ani calendaristici de la încetarea activităţii didactice în spaţiul respectiv, de autorităţile administraţiei publice locale numai cu avizul conform al ministrului Educaţiei.
De asemenea, conform unui amendament susţinut la propunerea deputaţilor neafiliaţi, costul standard per antepreşcolar/preşcolar/elev se determină pentru fiecare nivel de învăţământ, filieră şi profil, pe baza cheltuielilor de personal şi materiale necesare şcolarizării unui elev.
Finanţarea unităţilor de învăţământ special de stat sau particular şi confesional, a claselor de învăţământ special şi a elevilor din învăţământul special de stat sau particular şi confesional, integraţi în învăţământul de masă, se realizează pe baza contractului de management educaţional, încheiat de director cu directorul general al DJIP/DMBIP, pentru finanţarea primită din bugetul Ministerului Educaţiei şi a contractului de management încheiat de directorul unităţii de învăţământ preuniversitar cu organele deliberative ale judeţelor şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti pentru finanţarea primită din bugetul acestora.