AcasăStiri generaleCameră - comisii/George Simion: Nu înţelegem graba cu care legea offshore e...

Cameră – comisii/George Simion: Nu înţelegem graba cu care legea offshore e dezbătută în Parlament

Liderul deputaţilor AUR, George Simion, a declarat, marţi, că legea offshore este foarte importantă şi nu înţelege graba cu care actul normativ este trecut prin Parlament, beneficiarul gazelor din Marea Neagră fiind o companie de stat, dar nu a statului român, ci a celui austriac.

‘Este o lege foarte importantă care intră în circuitul Camerei Deputaţilor şi în câteva zile este votată şi nu înţelegem motivul acestei grabe. Cam în aceeaşi componentă am fost şi am votat – a trecut prin comisiile noastre – legea compensării la energie electrică şi la gaze şi acum hotărâm sau o să hotărască majoritatea din acest Parlament că principalii beneficiari şi decidenţi asupra gazelor din Marea Neagră să fie alţii – o companie de stat, dar nu a statului român, ci a statului austriac. Nu înţelegem graba şi sperăm să discutăm punct cu punct, amendament cu amendament această lege, nu cum s-a făcut cu legea compensării. Atunci a ieşit ceva scris pe genunchi’, a afirmat Simion, în deschiderea dezbaterilor pe Legea offshore, care au loc marţi în comisiile parlamentare de specialitate.

Înainte de începerea şedinţei, deputatul AUR a protestat faţă de faptul că ministrul Energiei, Virgil Popescu, s-a aşezat, în sala de dezbateri, între reprezentanţii mai multor firme, între care OMV Petrom.

‘Domnul e reprezentant al OMV Petrom, acesta e ministrul Energiei. (…) Nevastă-sa are o benzinărie la OMV Petrom şi vine astăzi în faţa noastră. E un hoţ (ministrul Energiei – n.r.)! Hoţul – OMV! Bravo!’, a susţinut George Simion.

Ulterior, ministrul Energiei şi-a schimbat locul în sala de şedinţe.

Proiectul legii offshore a intrat marţi în dezbaterea Comisiilor reunite de buget, finanţe şi pentru industrii ale Camerei Deputaţilor.

Şedinţa comună a comisiilor de specialitate era programată să înceapă la ora 10,00 cu dezbaterile asupra acestui proiect, în vederea întocmirii raportului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks