Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege potrivit căruia creanţele fiscale ale contribuabililor, certe, lichide şi exigibile, faţă de bugetele locale, stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, se vor stinge la cererea contribuabilului şi prin compensarea acestora cu obligaţiile sale restante, curente sau viitoare către bugetul de stat.
S-au înregistrat 276 voturi ‘pentru’ şi 2 abţineri.
Proiectul completează, în acest sens, Codul de procedură fiscală cu un nou articol, în sensul stabilirii modalităţii speciale de stingere a creanţelor contribuabilului cu obligaţiile acestuia, indiferent dacă sunt sau nu administrate de aceeaşi autoritate publică, în situaţia în care contribuabilul deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă asupra bugetelor locale şi optează pentru stingerea creanţei sale cu obligaţiile sale certe, lichide şi exigibile sau cu obligaţii viitoare faţă de bugetul de stat.
Potrivit proiectului, prin excepţie, ‘creanţele fiscale ale contribuabilului, certe, lichide şi exigibile, faţă de bugetele locale, stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, se sting la cererea contribuabilului, şi prin compensarea acestora cu obligaţiile sale restante, curente sau viitoare către bugetul de stat, fără compensare între bugete, indiferent dacă obligaţiile şi respectiv creanţele supuse stingerii sunt administrate sau nu de aceeaşi autoritate publică’.
‘Procedura de stingere şi schimb de informaţii între organele fiscale locale şi organele fiscale centrale se aprobă prin ordin comun al ministrului finanţelor şi ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, iniţiat la propunerea ANAF’, mai stabileşte actul normativ.
Aceste prevederi se vor aplica şi pentru stingerea creanţelor contribuabililor asupra bugetelor locale, stabilite prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive până la intrarea în vigoare a prezentei legi şi nestinse până la această dată.
Camera Deputaţilor este for decizional.