Moţiunea simplă împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, nu a fost adoptată, acest sistem de vot hibrid, în sală şi online, contestat de PSD şi AUR, fiind de altfel folosit la alte două moţiuni care nu au trecut de Parlament, a declarat deputatul USR PLUS Cristina Prună, care a condus şedinţa de plen de marţi a Camerei Deputaţilor.
‘Am văzut, astăzi, în Parlament, un circ ieftin din partea PSD şi AUR. Moţiunea aceasta a picat cu 171 de voturi împotrivă, deci matematica ne arată clar că nu avea cum să treacă această moţiune simplă împotriva ministrului Ghinea. De altfel, sistemul acesta de vot l-am mai folosit la alte două moţiuni – la cea împotriva lui Vlad Voiculescu şi a ministrului Agriculturii, domnul Oros, şi de asemenea acele moţiuni au fost respinse tot utilizând acest sistem hibrid – voturi în sală şi voturi la distanţă. Numai pentru că domnul Simonis şi domnul Simion urlă de la tribuna Parlamentului că această moţiune nu a trecut nu înseamnă că este aşa şi practic e un strigăt disperat’, a afirmat Cristina Prună la Parlament.
Ea a adăugat că voturile luate în considerare la moţiunile anterioare nu au fost contestate de PSD şi de AUR.
‘Este doar o manipulare şi o încercare de intimidare. Eu nu mă voi lăsa intimidată de astfel de comportamente. (…) Dacă au ceva de contestat, pot foarte bine să o facă la Curtea Constituţională’, a arătat Cristina Prună.
Întrebată dacă este normal ca atât de mulţi parlamentari să rămână în online şi să nu vină la Parlament, ea a spus că deocamdată acesta este regulamentul Camerei.
‘Am văzut că au fost suficient de mulţi colegi în Camera Deputaţilor. Încă purtăm măşti, însă suntem într-o perioadă de pandemie, deci sistemul acesta hibrid iată că a funcţionat de mai bine de un an de zile. În momentul în care aceste restricţii vor fi ridicate în totalitate, evident că mi-aş dori să văd prezenţă de sută la sută în Camera Deputaţilor’, a mai arătat Cristina Prună.
Liderii deputaţilor PSD şi AUR au susţinut, marţi, că moţiunea simplă împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a fost adoptată de plen, deoarece nu trebuie luate în calcul voturile date pe tabletă.
Liderul grupului parlamentar al PSD, Alfred Simonis, a declarat, după ce preşedintele de şedinţă, Cristina Prună, a anunţat că moţiunea a fost respinsă, că nu trebuie să se ia în calcul voturile care au fost date pe tabletă.
Liderul grupului parlamentar al AUR, George Simion, a afirmat şi el că moţiunea a fost adoptată.
‘Conform Regulamentului Camerei Deputaţilor, această moţiune simplă a trecut. Doamna preşedinte de şedinţă, dacă nu anunţaţi corect conform Regulamentului Camerei rezultatul votului deputaţilor prezenţi, este abuz în serviciu, aşa că vă rog să anunţaţi corect rezultatul’, a transmis Simion.
Ulterior, Simion le-a declarat jurnaliştilor că voturile electronice prin tabletă nu sunt legale.