Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 166 de voturi ‘pentru’, 5 ‘împotrivă’ şi 92 de abţineri, un proiect de lege privind sărbătorirea zilei de 10 mai ca Ziua Independenţei Naţionale a României.
‘Ziua de 10 mai va fi sărbătorită în fiecare an ca Ziua Independenţei Naţionale a României, zi de sărbătoare naţională, lucrătoare. Parlamentul, preşedintele României, Guvernul, celelalte autorităţi publice centrale, precum şi autorităţile
administraţiei publice locale vor organiza manifestări cultural-artistice, cu ocazia sărbătoririi zilei prevăzute la art. 1. Fondurile necesare pentru organizarea manifestărilor prilejuite de sărbătorirea zilei de 10 mai pot fi asigurate din bugetele locale sau din bugetele autorităţilor publice centrale, precum şi ale instituţiilor publice, în limita alocaţiilor bugetare aprobate’, se arată în proiectul de lege.
La data intrării în vigoare a acestei legi, Legea nr.103/2015 pentru declararea zilei de 10 Mai ca zi de sărbătoare naţională se abrogă, pentru evitarea paralelismului legislativ.
Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect.