AcasăPoliticaCamera Deputaţilor a adoptat un proiect care vizează Cetăţile dacice din Munţii...

Camera Deputaţilor a adoptat un proiect care vizează Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei înscrise pe lista patrimoniului mondial UNESCO

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 23/2020 privind regimul juridic al Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO şi unele măsuri pentru protejarea acestora. Legea merge la promulgare, potrivit News.ro. 

 

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 23/2020.

Iniţativa vizează preluarea în domeniul public al Judeţului Hunedoara a cetăţii dacice de la Grădiştea de Munte – Sarmizegetusa Regia – situată în satul Grădiştea de Munte, comuna Orăştioara de Sus.

De asemenea, proiectul are ca scop rezolvarea situaţiei juridice, referitoare la suprapunerea amplasamentelor cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei cu terenuri aflate în fondul forestier naţional, precum şi facilitarea demarării şi derulării procedurilor privind exproprierile terenurilor aferente cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei.

Articolul Camera Deputaţilor a adoptat un proiect care vizează Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei înscrise pe lista patrimoniului mondial UNESCO apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks