Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede că valoarea indicatorului social de referinţă creşte anual, până la atingerea valorii de 1.200 de lei. Au votat ‘pentru’ 164 de deputaţi, 91 s-au exprimat ‘împotrivă’, iar 5 s-au abţinut. ‘Valoarea indicatorului social de referinţă este de 500 lei. Valoarea indicatorului social de referinţă creşte anual până la atingerea valorii de 1.200 de lei, după cum urmează: la data de 1 ianuarie 2021 – 780 lei, la data de 1 ianuarie 2022 – 990 lei, la data de 1 ianuarie 2023 – 1.200 lei. Începând cu data de 1 ianuarie 2024, valoarea indicatorului social de referinţă se modifică anual, prin Legea bugetului de stat, în funcţie de indicele de creştere a preţurilor de consum prognozat pe an/ an anterior’, se arată în proiectul de lege. Proiectul a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.