Acasă55Camera Deputaţilor - achiziţii de sisteme de control antitero şi camere video...

Camera Deputaţilor – achiziţii de sisteme de control antitero şi camere video de supraveghere

Camera Deputaţilor cumpără sisteme de control antitero, camere video de supraveghere şi o platformă autoridicătoare pentru persoane cu dizabilităţi.

Potrivit e-licitatie.ro, valoarea estimată a contractului de achiziţie de sisteme de control antitero este de 5.626.050,43 lei, urmând să fie cumpărare 9 seturi de astfel de sisteme.

Procedura de atribuire a contractului este prin licitaţie deschisă, iar criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate – preţ. De asemenea, Camera achiziţionează şi 60 de camere video de supraveghere rotative şi fixe.

Valoarea totală estimată a contractului în acest caz este de 336.134,45 lei.

Camera Deputaţilor mai cumpără servicii de lucrări de reparaţii şi extindere a sistemului de arborare drapele de la intrarea de protocol din Palatul Parlamentului.

Valoarea estimată a contractului este de 1.512.605,04 lei, iar procedura de atribuire a contractului este simplificată, criteriul fiind preţul cel mai scăzut.

‘Reparaţia şi extinderea constă în înlocuirea celor 120 catarge din oţel existente fără sistem de rabatare, deteriorate, cu 201 catarge din fibră de sticlă pentru arborare drapele, cu înălţimea de 6 m şi 12 m, sistem de rabatare la sol şi sistem de arborare, inclusiv adaptarea fundaţiilor din beton’, se menţionează în anunţ.

Camera cumpără şi o platformă autoridicătoare pentru persoane cu dizabilităţi, în valoare estimată de 252.100,84 lei.

‘Platforma trebuie să reprezinte o soluţie fiabilă pe termen lung, cu o tehnologie superioară şi materiale componente de calitate, potrivită pentru instalarea în mediu arhitectural adecvat Palatului Parlamentului. Platforma va fi instalată cu respectarea condiţiilor de siguranţă, conform normativelor în vigoare.(…) La cererea achizitorului, platforma autoridicătoare va fi demontată de către furnizor şi transportată într-o locaţie indicată de către achizitor’, se precizează în anunţ.

Criteriul de atribuire a contractului este preţul cel mai scăzut.

Alte achiziţii pe care le face Camera Deputaţilor se referă la servicii de intervenţie pentru repararea reţelei informatice, în valoare estimată de 1.302.521,01 lei, precum şi la echipamente switch-defalcate în valoare de 1.814.285,71 lei.

Instituţia mai cumpără pachete software/ licenţe în valoare estimată de 258.823,53 lei, precum şi 12 surse neîntreruptibile de curent (UPS), care să corespundă cerinţelor actuale de stabilizare a tensiunii pentru aparatele de control bagaje ale subsistemului antitero, în valoare de 80.672,27 lei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks