Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede eliminarea activităţilor de educaţie şi ecoturism care puteau fi făcute în rezervaţiile ştiinţifice, fiind permise, în schimb, activităţile de protejare, reabilitare, promovare, punere în valoare şi asigurare a continuităţii obiectivelor pentru care au fost constituite.
S-au înregistrat 212 voturi ‘pentru’ şi 52 abţineri.
Proiectul modifică în acest sens art. 23 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.
Actul normativ prevede eliminarea activităţilor de educaţie şi ecoturism şi adăugarea activităţilor de protejare, promovare, punerea în valoare şi asigurare a continuităţii obiectivelor pentru care au fost constituite rezervaţiile.
‘În rezervaţiile ştiinţifice sunt interzise orice activităţi umane, cu excepţia activităţilor de cercetare, protejare, reabilitare, promovare, punere în valoare şi asigurare a continuităţii existenţei obiectivelor pentru care au fost constituite, cu limitările descrise în planurile de management, cu acordul Academiei Române şi al administratorului ariei naturale protejate’, prevede proiectul.
Potrivit expunerii de motive, aceste măsuri ar avea un impact favorabil asupra restaurării şi punerii în valoare a sitului arheologic Cetatea Histria, monument situat pe teritoriul Rezervaţiei Biosfera Delta Dunării, într-o zonă strict protejată.
Ordonanţa aflată în vigoare stipulează că ‘în rezervaţiile ştiinţifice sunt interzise orice activităţi umane, cu excepţia activităţilor de cercetare, educaţie şi de ecoturism’.
Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest act normativ.