Deputaţii au dat marţi un vot în unanimitate asupra proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2020 pentru prorogarea termenului de aplicare a măsurilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2018 privind adoptarea unor măsuri pentru siguranţa alimentării cu energie electrică. Ordonanţa de urgenţă are ca obiect de reglementare aprobarea următoarelor măsuri: prelungirea obligaţiei Societăţii Complexul Energetic Hunedoara – S.A. de a furniza servicii tehnologice de sistem către Operatorul de transport şi sistem, la o valoare a puterii electrice de cel puţin 400 MW, în condiţiile reglementărilor emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, în vederea menţinerii nivelului de siguranţă a Sistemului Electroenergetic Naţional, până la data de 31.12.2020, prelungirea obligaţiei pentru Operatorul de transport şi sistem – Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice ‘Transelectrica’ – S.A. de a stabili capacitatea lunară corespunzătoare serviciilor tehnologice de sistem, reprezentând rezerva terţiară lentă, până la data de 31.12.2020. De asemenea, se menţine prevederea din Ordonanţa de urgenţă nr. 26/2018, respectiv ca, în cazul unor situaţii accidentale sau neprevăzute în funcţionarea grupurilor energetice din cadrul centralelor termoelectrice Mintia şi Paroşeni, care determină indisponibilitatea tehnică şi financiară cu privire la realizarea serviciilor tehnologice de sistem, să poată fi cesionate drepturile şi obligaţiile ce decurg din contractele de vânzare-cumpărare a serviciilor tehnologice de sistem, în conformitate cu reglementările emise de catre ANRE. Perioada propusă pentru aplicarea măsurilor menţionate este de la 01.07.2020 până la 31.12.2020. Potrivit unui amendament, redevenţa anuală pentru concesiunile prevăzute de prezenta lege este de 0,4% şi este plătită de operatorul de transport al energiei electrice din valoarea veniturilor brute realizate din operaţiuni de transport şi tranzit al energiei electrice, prin sistemele naţionale de transport, aflate în proprietatea publică a statului. De asemenea, redevenţa anuală pentru concesiunile prevăzute de prezenta lege este de 0,4% şi este plătită de operatorul de transport de gaze naturale din valoarea veniturilor brute realizate din operaţiuni de transport şi tranzit al gazelor naturale prin sistemele naţionale de transport, aflate în proprietatea publică a statului. Proiectul a fost adoptat în luna iulie de către Senat, Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz.