Avocaţii vor fi incluşi în categoria profesioniştilor care colaborează cu Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, au decis, marţi, deputaţii.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, cu 243 de voturi ‘pentru’ şi 28 de abţineri, un proiect pentru modificarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare, în sensul includerii avocaţilor în categoria celor care colaborează, în desfăşurarea profesiei, cu Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, precum şi asigurarea accesului gratuit al acestora în mod direct, permanent, personal sau prin reprezentant, la platforma şi serviciile online ale sistemului integrat de cadastru şi carte funciară.
Potrivit unui amendament, în vederea specializării relaţiilor de colaborare dintre unitatea administrativ-teritorială, instanţele de judecată, notarii publici, avocaţi şi ANCPI sau, după caz, oficiul teritorial, primarul, preşedintele instanţei sau al Consiliului Superior al Magistraturii, preşedintele Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România sau al Camerei Notarilor Publici, preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România sau decanul Baroului stabilesc prin dispoziţie persoanele din structura de specialitate a acestora care colaborează direct cu ANCPI sau, după caz, cu oficiul teritorial, în condiţiile stabilite prin protocol de colaborare încheiat între agenţie şi instituţiile anterior menţionate.
Pentru îndeplinirea obligaţiilor ce le revin, autorităţile publice centrale şi locale, autorităţile administrative autonome, instituţiile publice, instanţele judecătoreşti, notarii publici, experţii judiciari, persoanele autorizate să realizeze lucrări de cadastru, geodezie, cartografie şi fotogrammetrie, avocaţii, practicienii în insolvenţă şi executorii judecătoreşti au acces gratuit, direct, permanent, personal sau prin reprezentant, la platforma, seturile de date şi serviciile online ale sistemului integrat de cadastru şi carte funciară, în condiţii stabilite prin ordin al directorului general al ANCPI.
Certificarea autenticităţii şi forţa juridică a înscrisului în format electronic generat prin intermediul sistemului informatic de cadastru şi carte funciară, inclusiv a încheierii de carte funciară, emisă în condiţiile prezentei legi, în format electronic, sunt date de sigiliu electronic calificat al ANCPI, prevede un alt amendament.
Proiectul a fost adoptat de Senat, Camera Deputaţilor fiind for decizional.