AcasăStiri generaleCamera Deputaţilor/Comisia de învăţământ: Minorităţile naţionale au dreptul să studieze în limba...

Camera Deputaţilor/Comisia de învăţământ: Minorităţile naţionale au dreptul să studieze în limba maternă la toate nivelurile de învăţământ preuniversitar

Persoanele aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să studieze şi să se instruiască în limba maternă la toate nivelurile, tipurile şi formele de învăţământ preuniversitar, în condiţiile legii, prevede un amendament adoptat vineri de Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor la legile Educaţiei.

Unităţi de învăţământ cu predare în limbile minorităţilor naţionale/studiul limbii minorităţii naţionale, istoria, religia şi tradiţiile minorităţii, respectiv muzica unei minorităţi naţionale pot fi înfiinţate de către autorităţi ale administraţiei publice locale sau judeţene, prin hotărâre; cultele recunoscute de lege; persoane juridice de drept privat; ministrul Educaţiei, prin ordin, conform prevederilor legale, potrivit unui alt amendament aprobat de comisie.

Un amendament la acest articol propunea ca aceste unităţi să fie înfiinţate şi de formaţiunile minorităţilor naţionale reprezentate în Parlament. ‘Nu am mai avut până acum o astfel de prevedere în lege’, a remarcat, la dezbateri, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, care a cerut amânarea discuţiei asupra acestui punct.

Potrivit unui alt amendament, în funcţie de necesităţile locale, se organizează, la cererea părinţilor sau a tutorilor legali, şi în condiţiile legii, grupe, clase sau unităţi de învăţământ preuniversitar cu predare în limbile minorităţilor naţionale sau studiul limbii minorităţii naţionale, istoria, religiile şi tradiţiile minorităţilor, respectiv educaţia muzicală a unei minorităţi naţionale.

În altă ordine de idei, deputaţii din Comisia de învăţământ au mai adoptat un amendament potrivit căruia desfăşurarea activităţilor de instruire şcolară în penitenciare, centre educative şi centrele de detenţie se face în baza unui ordin comun al ministrului Educaţiei şi ministrului Justiţiei care stabileşte cadrul de colaborare între Ministerul Educaţiei şi Ministerul Justiţiei, inclusiv între instituţiile aflate în subordinea/coordonarea acestora. Ministerul Educaţiei şi Ministerul Justiţiei – Administraţia Naţională a Penitenciarelor încheie protocoale de colaborare.

Potrivit unui alt amendament, Ministerul Educaţiei în colaborare cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi alte autorităţi responsabile elaborează Strategia Naţională de Inserţie pe Piaţa Forţei de Muncă a tinerilor cu nevoi educaţionale speciale, astfel încât să se asigure elevilor cu dizabilităţi/nevoi educaţionale speciale inserarea în unităţi protejate în colaborare cu Ministerul Muncii şi alţi factori competenţi implicaţi.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks