Cultele recunoscute pot solicita organizarea unui învăţământ teologic specific în facultăţile de stat numai pentru absolvenţii cu diplomă de bacalaureat, proporţional cu ponderea numerică a fiecărui cult în configuraţia religioasă a ţării, potrivit recensământului oficial, prevede un amendament adoptat, joi, de Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor, la proiectul legii învăţământului universitar.
‘Cultele recunoscute oficial de stat pot solicita Ministerului Educaţiei organizarea unui învăţământ teologic specific în cadrul învăţământului de stat în instituţiile de învăţământ superior de stat existente, ca facultăţi cu dublă coordonare, adică relaţionare stat şi cult, destinat pregătirii personalului de cult şi activităţii social-misionare a cultelor, numai pentru absolvenţii cu diplomă de bacalaureat, proporţional cu ponderea numerică a fiecărui cult în configuraţia religioasă a ţării, potrivit recensământului oficial. Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea acestui învăţământ se realizează potrivit legii şi prevederilor specifice fiecărui cult’, prevede amendamentul iniţiat de deputaţii UDMR şi asumat de comisie.
Amendamentul, votat în unanimitate, a avut acordul ministrului Educaţiei, Ligia Deca.