Comisia pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor a reluat luni şedinţa în care se dezbate proiectul legii învăţământului preuniversitar.
În şedinţa de sâmbătă, membrii comisiei au adoptat mai multe amendamente la articolele referitoare la învăţământul pentru românii din afara graniţelor, asigurarea siguranţei în şcoli şi educaţia referitoare la elevii cu cerinţe speciale.
La secţiunea ‘şcoala din spital’, reprezentanţii USR au propus mai multe amendamente referitoare la mamele minore, iar şedinţa a fost suspendată după ce ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a susţinut nevoia reglementării acestei probleme, menţionând, însă, că trebuie reformulate şi introduse la altă secţiune.
‘Considerăm că avem nevoie de un cadru legislativ care, pe de o parte, să permită participarea elevelor gravide cât mai mult la anul şcolar şi, evident, descurajarea oricăror posibile segregări sau discriminări. De asemenea, cred că avem nevoie de o susţinere, inclusiv din punctul de vedere al colaborării cu întreaga familie, să nu abandoneze şcoala şi avem nevoie de măsuri de stimulare a revenirii în spaţiul şcolar. (…) Vă propunem să revenim cu o propunere de modificare a anumitor articole în secţiunile dedicate prevenirii abandonului şi încurajării participării la educaţie şi să nu le avem la o secţiune care, fiind atât de pliată pe specificul şcolii din spital, ar putea să nu răspundă nevoilor reale ale acestei categorii defavorizate’, a spus Deca.
Preşedintele comisiei, Natalia Intotero, a afirmat că sunt necesare prevederi cu privire la acest fenomen. ‘Noi trebuie să identificăm de comun acord cât mai multe soluţii pentru a veni în sprijinul acestor mame pentru a-şi continua studiile şi pentru a veni în sprijinul acestora pentru a-şi creşte copiii, a nu-i abandona. Dar, în egală măsură, trebuie să luptăm cumva pentru combaterea acestui fenomen prin prevenţie’, a afirmat Intotero.
Deputatul USR Filip Hăvârneanu a adăugat că este nevoie de a arăta tuturor susţinerea acestei categorii. ‘În momentul în care avem totuşi aproape 20.000 de mame minore în 2021, vorbim despre o cifră extraordinar de mare’, a adăugat Hăvârneanu.
‘Având în vedere că este o temă pe care toţi vrem să o rezolvăm, să încercăm să avem o soluţie viabilă, corectă în textul legii, să fie şi aplicabilă (…) şi că trebuie discutat şi cu ministerele care au în atribuţie aceste chestiuni, propun ca până luni dimineaţa să vină ministerul pentru această soluţie pentru problematica prezentată. Să oprim şedinţa aici’, a spus deputatul UDMR Szabo Odon.