Discuţii aprinse au avut loc, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, pe tema certificatului verde COVID, deputaţii AUR protestând vizavi de adoptarea acestui proiect, despre care susţin că este neconstituţional şi va crea haos deoarece o mare parte angajaţilor de la stat nu sunt vaccinaţi împotriva SARS-CoV-2.
Deputatul USR Bogdan Rodeanu a acuzat faptul că proiectul, deşi se află pe ordinea de zi, nu va fi dezbătut şi votat de plen marţi, deoarece nu are raport de la comisia parlamentară de specialitate.
‘Cea mai mare minciună pe ziua de astăzi este aceea că va intra la vot certificatul verde. Aveţi acest proiect pe ordinea de zi şi nu are raport. Colegii din comisiile de sănătate încă nu au livrat Parlamentului un raport cu amendamente pentru această formă. Dacă vreţi să spuneţi adevărul, mergeţi în faţa Parlamentului şi spuneţi oamenilor că i-aţi minţit, că acest proiect privind certificatul verde nu intră astăzi la vot, pentru că nu are raport’, a afirmat Rodeanu.
Copreşedintele AUR George Simion a replicat că deputatul USR ‘nu înţelege’ ce vor oamenii care au ieşit în stradă.
‘Domnul Rodeanu nu înţelege ce vor oamenii afară. Dacă prim-ministrul Ciucă anunţă că îşi asumă răspunderea pentru certificatul verde înseamnă că nu va exista un vot aici şi, de aceea, avem un protest afară care vă cere să respingeţi proiectul. Luaţi cuvântul la explicarea votului şi spuneţi românilor că nu veţi vota certificatul verde şi dacă Guvernul Ciucă îşi asumă răspunderea pe acest certificat verde voi o să îl daţi jos prin vot. (…) O majoritate a românilor nu vrea acest proiect de lege. Asta vor românii, explicaţi-le, ieşiţi la tribună, liniştiţi-i şi spuneţi-le că voi nu veţi gira un Guvern Ciucă care îşi asumă răspunderea pe acest certificat verde. Este neconstituţional, este ineficient şi o să creeze un haos foarte mare în statul român, pentru că o majoritate a celor care lucrează la stat nu sunt vaccinaţi. Le faceţi probleme’, a susţinut Simion.
După acest schimb de replici, o parte dintre deputaţii AUR s-au dus la preşedintele de şedinţă, Daniel Suciu, care a cerut chestorilor să-i îndepărteze pe ‘colegii turbulenţi’.
‘Stimaţi colegi, cred că am fost şi ieri şi astăzi suficient de răbdător ca să vă ascult şi să vă tolerăm absolut toate manifestările. Suntem în sesiune de vot final şi am rugămintea să vă comportaţi, ca atare, în limitele regulamentului. (…) Rog chestorii Camerei Deputaţilor să vină la mine. Rog chestorii să îmi îndepărteze din faţă colegii turbulenţi. Domnule Tănasă, vă rog, mergeţi în banca dumneavoastră, e suficient cât circ aţi făcut. (…) Domnule Simion, am rugămintea să nu încercaţi să mă luaţi de prost, nu e cazul, că nu vă ţine. Ieri şi astăzi aţi avut suficientă tribună de exprimare, dar nu exageraţi’, a transmis Suciu.